S-a încheiat și cea de-a doua ediție a World Music Festival (Foto)

S-a încheiat și cea de-a doua ediție a World Music Festival (Foto)

Timp de trei zile, artiști recunoscuți pe plan internațional au servit pulsul muzicii pentru cei care au participat la evenimentul desfășurat în parcul din jurul Turnului Pompierilor – cea de-a doua ediție a World Music Festival. Am salutat de rămas bun seria festivalelor din acest an cu un eveniment de trei zile organizat de Primăria […]

I-a dat foc la casă. Individul arestat (Foto)

I-a dat foc la casă. Individul arestat (Foto)

Sambata, 9 septembrie, în jurul orei 21.45, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat de 67 de ani, din satul Dobra, despre faptul că o persoană i-ar fi incendiat imobilul în care acesta domiciliază, pe fondul unor neînțelegeri. Oamenii legii au constatat că un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din județul Sălaj, ar fi […]

În memoria pompierilor trecuţi la cele veşnice

În memoria pompierilor trecuţi la cele veşnice

Miercuri, 13 septembrie, începând cu ora 07.45 la Catedrala Adormirea Maicii Domnului de pe Bulevardul Vasile Lucaciu se va săvârși un Te Deum în memoria pompierilor militari sătmăreni trecuți la cele veșnice. De asemenea se va înfăptui o rugăciune către SFÂNTUL IERARH IOSIF CEL NOU DE LA PARTOS ocrotitorul/patronul pompierilor militari din România ! Sunt […]

A început şcoala !

A început şcoala !

Instituția Prefectului județul Satu Mare urează tuturor elevilor, dascălilor, părinților să aibe parte de un AN NOU ȘCOLAR plin de satisfacții, bucurii și împliniri. Prefectul Radu Roca alături de directorul de Cancelarie, Radu Iancu a participat azi la festivitatea de deschidere a noului an școlar la Școala Gimnazială Terebești precum și la Școala Gimnazială ”Mihai […]

Apaserv efectuează lucrări. Opreşte apa potabilă

Apaserv efectuează lucrări. Opreşte apa potabilă

Apaserv execută lucrări la Uzina de Apă Mărtinești. Pe parcursul lucrărilor se execută manevre care implică oprirea funcționării uzinei de apă. În 12 septembrie, în intervalul orar 00.30 – 03.00, se sistează furnizarea apei potabile. La reluarea alimentării e posibil să apară fenomenul de ,,apă murdară’’.

Accident mortal. Victima, un tânăr de 20 de ani

Accident mortal. Victima, un tânăr de 20 de ani

Un tanar de 20 de ani a murit azi, 10 septembrie, pe Sectia de Neurochirurgie a Spitalului Judetean Baia Mare, in urma leziunilor suferite intr-un accident de motocicleta. Evenimentul a avut loc sambata, 9 septembrie, pe strada Aurel Vlaicu din municipiu. Poliţiştii au constatat faptul că un tânăr de 20 de ani, din Satu Mare, […]

Prins cu permisul fals în Vama Petea

Prins cu permisul fals în Vama Petea

Ieri, 9 septembrie, în jurul orei 14.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieșire din România un cetățean român, domiciliat pe raza județului Iași. Bărbatul, în vârstă de 28 de ani, conducea un autoturism marca Mazda, înmatriculat în Austria. La controlul de frontieră i-a […]

Holograf revine la Satu Mare cu un concert de vis

Holograf revine la Satu Mare cu un concert de vis

Holograf revine la Satu Mare cu un concert de vis. Evenimentul va avea loc la data de 3 noiembrie, ora 19.30, la Casa de Cultura a Sindicatelor. HOLOGRAF, cea mai mare trupă din istoria rockului românesc, va cânta marile hituri lansate în cei peste 40 de ani de carieră, dar și câteva cântece de pe noul […]

S-a deschis circulaţia pe drumul Zalău – Tăşnad

S-a deschis circulaţia pe drumul Zalău – Tăşnad

Începând de astăzi, 9 septembrie, ora 12.00, s-a deschis circulația rutieră pe tronsonul Zalău – Tășnad respectiv pe ruta E81 Zalău – DN1F Tășnad. Urmare a măsurilor tehnice realizate pentru punerea în siguranță provizorie a puțului forat de la Supuru de Sus, str. Principală nr. 1, se stabilește măsura de deschidere a circulației pe drumul […]

Adolescentă dată dispărută de mama sa. Găsită în vama Urziceni (Foto)

Adolescentă dată dispărută de mama sa. Găsită în vama Urziceni (Foto)

Vineri, 8 septembrie, în Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în țară, o minoră, cetățean român. Aceasta călătorea în calitate de pasager într-un microbuz care se deplasa pe ruta Germania-România. În urma verificărilor suplimentare efectuate de politisti, s-a constatat faptul că adolescenta, de 16 ani, […]

Porţile deschise la Pompieri

Porţile deschise la Pompieri

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Someș” al județului Satu Mare, invită publicul la Zilele Porților Deschise. Ziua Pompierilor din România este marcată în fiecare an la 13 septembrie, iar acum se împlinesc 175 de ani de la eroicele lupte din Dealul Spirii. Cu acest prilej, în zilele de 11, 12, 13 septembrie, între orele 10.00-14.00, […]

„Satul mic” în Grădina Romei (Foto)

„Satul mic” în Grădina Romei (Foto)

Grădina Romei va oferi timp de două zile, în 9 și 10 septembrie, atmosfera specifică mediului rural, sătmăreni cu mic cu mare fiind așteptați la ediția cu numărul patru a evenimentului ,,Satul mic în Satu Mare’’. Vizitatorii vor putea admira și mângâia animale domestice, vor putea gusta din aromele specifice bucătăriei de la țară și […]

Lucrările de modernizare a Centrului Vechi sunt în grafic (Foto)

Lucrările de modernizare a Centrului Vechi sunt în grafic (Foto)

“Lucrările de modernizare a Centrului Vechi sunt în grafic” spune Primaria Satu Mare. Va prezentam cateva fotografii de la fata locului. “Prin acest proiect dorim să transformăm Centrul Vechi al municipiului într-un spațiu civic de calitate, dedicat în special pietonilor. Reabilitarea Centrului Vechi și realizarea unei zone pietonale în Piața Libertății este un pas obligatoriu […]

A urcat băut la volan

A urcat băut la volan

La data de 7 septembrie, în jurul orei 22.45, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de supraveghere a traficului rutier pe Drumul Județean 109 L, în localitatea Turț, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Gherța Mică au efectuat semnale de oprire unui bărbat de 42 de ani, din Turț, care s-ar fi aflat la volanul unui autoturism. […]