O femeie de 50 de ani a fost accidentată mortal astăzi, 16 martie la intersecţia DN E81 cu drumul spre Halmeu, între Ciuperceni şi Livada. Tragedia a avut loc la ora 07.49. Anchetatorii spun că femeia era pe marginea drumului şi avea de gând să traverseze strada moment în care a fost lovită de o […]
Peste 300 de persoane au participat joi, 15 martie, la Satu Mare, la manifestările organizate în faţa bustului lui Petofi Sandor, cu prilejul împlinirii a 164 ani de la începutul Revoluţiei Ungare din 1948 şi a luptei pentru obţinerea independenţei faţă de Imperiul Habsburgic. La manifestări, care au constat în servicii religioase, discursuri, momente artistice […]
Potrivit unei martore la tragedie, înainte să sară fata a strigat „Lăsaţi-mă să mor!”, după care s-a aruncat în gol. Tragedia a avut loc astăzi, 15 martie. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, Roxana Cristea ne-a declarat că tragedia a avut loc în cartierul Decebal din Negreşti, zonă în care sunt […]
Peste doi ani municipiul Carei va avea un drum de ocolire pentru traficul greu în lungime de 10,46 km. Ordinul de începere a lucrărilor a fost semnat joi, 15 martie, iar finanţarea obiectivului, în valoare totală de 38.484.814 lei, fără TVA, este asigurată prin intermediul unui proiect inclus în Programul Operaţional Sectorial Transport 2007-2013. În […]
Un sătmărean de 53 de ani și-a văzut moartea cu ochii după ce a căzut în gol de la etajul 8 al blocului în care locuiește. Tragedia a avut loc miercuri, 14 martie, într-un imobil de pe strada Careiului. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean, Roxana Cristea, a declarat că bărbatul locuia singur […]
Un bărbat purtând o mască şi având asupra sa un cuţit a jefuit astăzi, 14 martie, în jurul orei 21.45, magazinul non-stop de la intersecţia străzilor Lucian Blaga şi Vulturului. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, Roxana Cristea, bărbatul i-a cerut vânzătoarei, ameninţând-o cu cuţitul, să-i dea banii din casă, […]
La iniţiativa viceprimarului Kereskenyi Gabor, miercuri, 14 martie a avut loc o întâlnire de lucru cu locatarii din blocul D2 de pe strada Ostrovului, cu participarea directorului executiv al Serviciului Public de Asistenţă Socială – Doina Văsuţ şi a reprezentanţilor Compartimentului Locuinţe Sociale din cadrul aceleiaşi instituţii. Scopul întâlnirii l-a constituit conştientizarea locatarilor imobilului asupra […]
Cei care au trecut astăzi, 14 martie, pragul Centrului de Creație Satu Mare au putut viziona o expoziție plină fantezie și culoare ce emană din cele câteva obiecte din hârtie lucrate cu multă migală de Mărioara Tincu. Origami este o artă cu influențe orintale (Japonia), iar bazele ei au fost puse de Akira Yoshizawa, de […]
30 de elevi de la mai multe școli din județul Satu Mare au participat astăzi, 14 martie, la un work-shop având ca temă ”Cum fac față violenței din școala mea?”. Acțiunea a avut loc în sala multimedia a Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare. Work-shop-ul coordonat de consilierul școlar de la Școala cu clasele I-VIII ”Octavian […]
Tamponare ca-n filme astăzi, 14 martie, în jurul orei 14.00 la intersecția străzii Ialomiței cu Calea Traian. În urma accidentului rutier au fost avariate cinci autoturisme. Potrivit oamenilor legii cel care se face vinovat de accident este șoferul unui Peugeot de culoare roșie, cu numere de Ungaria care, în momentul când a ieșit de pe […]
Un record care l-a situat pe subprefectul Pataki Csaba în rândul unicatelor cu activitate şi funcţie în administraţia publică, a fost demolat: subprefectul a renunţat la coadă! Adică, s-a tuns! Iar opinia colegelor şi a reprezentantelor sexului frumos din Palatul Administrativ Satu Mare a fost pozitivă în proportţie de peste 90%. Întrebat ce l-a motivat […]
Radu Hosu, coordonatorul lucrărilor care se efectuează în Zona de Agrement Someş, ne-a declarat marţi, 13 martie că, în conformitate cu termenul limită stabilit de consilierii municipali în sedinţa din 29 noiembrie 2010, şapte bazine din ştrand vor fi date în folosinţă în luna iulie. „Lucrările sunt în linie dreaptă, mai ales că au fost […]
Asociaţiile „Pro Vita” şi „Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului”, organizează, în 24 martie, la Satu Mare, manifestaţia publică denumită Marş pentru Viaţă. Punctul de întâlnire al participanţilor va fi în faţa Muzeului Judeţean, iar ora de începere este 12:00. În acest an evenimentul are loc simultan în peste 20 de oraşe din ţară şi are […]
Serviciul Public de Asistenţă Socială (SPAS) Satu Mare organizează concurs pentru ocuparea pe durată nedeterminată a opt posturi de asistente medicale pentru cabinetele care funcţionează în cadrul instituţiilor de învăţământ din municipiu. Concursul va avea loc la sediul SPAS de pe strada Ilişeşti nr.4, în data de 25 aprilie, ora 10:00 – proba scrisă, respectiv […]
Joi, 15 martie, în sala multimedia a Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare, vor avea loc ședințele publice de repartizare a cadrelor didactice titulare care solicită transfer pentru soluționarea restrângerilor de activitate, sesiunea martie – 2012. Întâlnirea cu dascălii va avea loc potrivit următorului grafic: 1. Învățători și educatoare – secția română – ora 10.00 2. […]