Doi copaci infloriti au fost vandalizati în fata unui bloc din municipiul Satu Mare. Vinovații au fost identificați și vor fi sancționați. Pe Aleea Armoniei, cartier Micro 16, vandalii au luat drujba și au făcut ravagii în fața unui bloc a cărui intrare era înfrumusețată de copaci înfloriți. Cei doi copaci au fost tăiați, iar […]
Un biciclist de 60 de ani a murit joi seara, după ce a fost lovit de o mașina, condusa de un tânăr de 20 de ani. Tragedia a avut loc în municipiul Satu Mare. Potrivit oamenilor legii, biciclistul nu purta vesta reflectorizanta, și nici bicicleta nu a fost echipată corespunzător. La fata locului s-au deplasat […]
Polițiștii satmareni au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Focșani pe numele unui bărbat, de 40 de ani, din Bacău. Bărbatul a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare pentru săvârșirea de infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost depus în Penitenciarul Satu Mare.
Polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Timișoara au efectuat 20 de percheziții, miercuri și joi, în județele Arad, Caraș-Severin, Timiș și Satu Mare, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unei persoane. Vizat în dosar ar fi, potrivit unor surse, fostul director al CFR Călători Timișoara, Florin Blăgăilă, schimbat recent din funcție. […]
Primăria Satu Mare continuă tradiția premierii celor mai longevive cupluri din municipiu. Primarul municipiului, Kereskényi Gábor și viceprimarii Stan Gheorghe și Adelin Cristian Ghiarfas au înmânat diplome și un premiu de 1000 de lei pentru fiecare cuplu, celor 25 de perechi care aniversează nunta de aur și celor 8 perechi cu 60 de ani de […]
A fost desemnat în Ungaria constructorul pentru primul tronson al drumului expres M49 spre Satu Mare. „În urmă cu exact un an, am discutat la Satu Mare cu dr. Palkovics László, ministrul Inovării și Tehnologiei din Ungaria, despre realizarea conectării variantei de ocolire a Municipiului Satu Mare la rețeaua de autostrăzi europene (autostrada M3 – […]
Consiliul Județean Satu Mare este partener al acestui proiect finanţat prin Programul INTERREG V-A România – Ungaria, alături de Spitalul Județean și Spitalul Universitar din judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg (Ungaria) și Spitalul Județean de Urgență Satu Mare. Proiectul AVC propune dezvoltarea infrastructurii de sănătate publică din cele două județe implicate, în special în ceea ce priveşte tratarea […]
„ÎNTRE LUMI”- expoziția unei prestigioase familii de artiști brașoveni, fiecare cu viziunea sa despre această lume sau despre lumi imaginare. Subiectele, temele tratate, sunt diferite între membrii familiei, dar preocupările-proiectele aceleași, dovadă fiind „Bienala albastră”- bienală internațională de Arte Vizuale , ce de două ediții inundă spațiile cultural-artistice brașovene, cu numeroasele expoziții ale artiștilor din […]
Atelierul de idei, creație și joacă se desfășoară într-un spațiu creativ prin dezvoltarea imaginației copiilor prin joc, dând întrebuințări neobișnuite unor obiecte comune. Un atelier unde copiii exersează și își dezvoltă abilitățile creative, socializarea și devin prieteni. Cine poate aplica? Atelierul „Pauza mare cu Lulu” se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 12 ani. […]
Polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier în localitatea Lazuri. O femeie, de 56 de ani, din Lazuri, care circula cu bicicleta ar fi fost acroșată de către un autoturism, condus de un tânăr, de 20 de ani, din Micula. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a femeii. […]
O tânăra de 19 ani din Păulești, aflată la volanul unui autoturism, circulând din Rușeni înspre Satu Mare, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 46 de ani, din Homoroade. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a soferitei și a unei femei, de 41 de ani, pasageră în […]
Polițiștii au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 24 de ani din Satu Mare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt. Acesta a intrat ieri, 11 aprilie, în interiorul unui imobil, de unde a furat mai multe bunuri, cauzând un prejudiciu de aproximativ 2.000 de lei. Ca urmare a verificărilor efectuate de către polițiști, aceștia […]
Sute de persoane din județul Satu Mare, dezavantajate din punct de vedere social, vor beneficia de servicii sociale în valoare de 2.707.515 lei prin intermediul a 17 asociații și fundații. Consiliul Județean Satu Mare oferă și în acest an sprijin beneficiarilor serviciilor sociale în baza Legii 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate […]
Prefectul Radu Roca, alături de conducerea Consiliului Județean Satu Mare, a primăriilor Negrești-Oaș și Certeze dar și a structurilor de ordine și siguranță publică și a serviciilor deconcentrate cu rol de inspecție și control s-a deplasat pe dealul de la Huta Certeze, pentru a finaliza unele detalii organizatorice, în locația unde pe data de 1 […]
Vopsirea ouălor gigante, concurs de sărit cu saci și multă fericire la activități din cadrul Târgului de Paști. In această săptămână se organizeaza urmatoarele ateliere creative și concursuri: 11 aprilie, 11:00 – 13:00 – Atelier de creație – obiecte din piele 12 aprilie, 10:00 – 13:00 – Atelier de creație – decorare ouă 13 aprilie, […]