Un copil de 11 ani a ajuns joi, 2 iulie, în stare gravă la spital după ce a fost lovit de o mașină condusă de un maramureșean. Accidentul a avut loc pe DN 19, în afara localității Livada. Potrivit oamenilor legii, un maramureşean în vârstă de 52 de ani, aflat la volanul unei autoutilitare marca […]
Azi, 3 iulie, s-a dat startul celei de-a II-a ediții a „Festivalului Muzicii de Stradă”, eveniment ce se va desfășura în acest week-end la Satu Mare. Programul muzical a început la ora 18.00, simultan pe cele cinci scene amplasate în Centrul Vechi al municipiului Satu Mare. La acest sfârșit de săptămână în fața sătmărenilor vor […]
O femeie din Bârsăul de Sus este cercetată de polițiști după ce și-a bătut soțul. Polițiștii au fost anunțați cu privire la acest caz chiar de către victimă. Încidentul a avut loc în noaptea de joi, 2, spre azi, 3 iulie, în jurul orei 01.30. Potrivit anchetatorilor scandalul a avut loc pe fondul consmului de […]
În cadrul unei conferințe de presă desfășurate azi, 3 iulie, la sediul PNL Satu Mare, deputatul Andreea Paul a prezentat bilanțul activității sale, raportat la sesiunea parlamentară care tocmai s-a încheiat. Din documentul prezentat de parlamentarul liberal reiese că din cele 57 de proiecte de lege pe care le-a inițiat, au fost promulgate două. Andreea […]
Astăzi, 3 iulie, s-a desfășurat ultima probă de la Bacalaureat 2015, cea la alegere a profilului. Elevii au putut opta între: Biologie, Geografie, Chimie, Fizică, Anatomie, Filosofie, Informatică, Economie, Logică, Sociologie şi Psihologie. În județul Satu Mare, proba scrisă la alegere a profilului și specializării a fost susținută de 2.453 de candidați din totalul de […]
În cursul zilei de joi, 2 iulie, poliţiştii din Tăşnad au prins un tânăr de 22 de ani, angajatul unui local din Cig, care a pierdut la aparatele de joc nu mai puțin de 5.000 de lei, sumă provenită din banii încasați la localul la care lucrase. Potrivit oamenilor legii, în perioada 26-28 iunie, tânărul […]
Angajatorii care, pe perioada vacanțelor încadrează în muncă elevi și studenți, beneficiază de un stimulent financiar lunar care este egal cu 50% din valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru șomaj (500 lei). Acesta se acordă la cererea angajatorului din bugetul asigurărilor pentru șomaj, proporțional cu timpul efectiv lucrat de către elevii și studenții […]
Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Satu Mare implementează începând cu anul 2015 proiectul LIFE+ „Conservation of the European Roller (Coracias garrulus) in the Carpathian Basin” – Protejarea Dumbrăvencei în Bazinul Carpatic ROLLER (LIFE13 NAT/HU/000081) cu aria de implementare SPA-urile (Situri de Protecție Speciale Avifaunistice) din Câmpia de Vest. Scopul proiectului este întărirea populației de dumbrăveancă […]
Muzeul Judeţean Satu Mare, în parteneriat cu Universitatea Naţională Ujgorod, Ucraina, implementează în perioada 31.12.2013-31.08.2015, proiectul „Cooperare instituţională interactivă. Istorie, tradiţii şi cultură fără frontiere”- HUSKROUA/1101/140, finanţat din fondurile Uniunii Europene, prin ENPI – Cross-border Cooperation Programme, sub sloganul „Parteneriat fără frontiere”. Proiectul este implementat în judeţeţele Satu Mare, Maramureş şi Regiunea Transcarpatia. Obiectivul proiectului […]
Duminică, 5 iulie, de la ora 12.30, la Castelul Karolyi va avea loc vernisajul expoziției de grafică semnată de Erdei Mate. Evenimentul este organizat de Asociația Artiștilor Plastici Satu Mare cu sprijinul Fotoclubului „Vasile Venig Laszlo” și al Direcției de Cultură a municipiului Carei.
În cadrul acţiunilor desfăşurate joi, 2 iulie, pe raza municipiului şi a judeţului Satu Mare au fost reţinute șapte permise de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză, depăşire neregulamentară şi neprezentare în termen de 24 de ore, pentru anunţarea evenimentului rutier, soldat cu pagube materiale. De asemenea, au fost aplicate 270 de amenzi contravenţionale […]
Un copil de 13 ani din Terebești a fost transportat miercuri, 1 iulie, în stare gravă la spital după ce a fost lovit de o mașină. În ciuda intervenției medicilor, în cursul nopții de miercuri spre azi, 2 iulie, băiatul a decedat. Din investigaţiile efectuate a rezultat că Mihai D., aflat la volanul unui BMW […]
O sătmăreancă a rămas blocată azi, 2 iulie, în propriul apartament de pe strada Ștefan cel Mare din Satu Mare după ce a căzut în casă și și-a rupt piciorul. Pentru a cere ajutor femeia a sunat la „112”. Ușa apartamentului și geamurile au fost închise, astfel că a fost nevoie și de intervenția pompierilor. […]
Un copil de 12 ani din Lazuri a fost transportat miercuri, 1 iulie, de o ambulanță la Urgențele Spitalului Județean Satu Mare după ce s-a electrocutat. Familia spune că totul s-a întâmplat în curtea casei, când copilul a pus mâna pe țeava care susține o antenă și s-a electrocutat. Potrivit membrilor familiei, în prima fază […]