Peste jumătate dintre români se vor prezenta la urne la referendumul din 29 iulie, se arată într-un sondaj realizat de Public-Affairs, în perioada 14-18 iulie, informează agenția națională de presă Agerpres. Potrivit cercetării sociologice, prezenţa estimată la vot pentru populaţia rezidentă în România este de 63,6 la sută şi de 53 la sută faţă de […]
Propunerea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu a trecut, vineri 6 iulie, de votul Parlamentului. S-au înregistrat, oficial, 256 de voturi în favoarea suspendării preşedintelui Traian Băsescu, în timp ce împotriva propunerii au fost 114 voturi, iar două voturi a fost declarate nule. Victor Paul Dobre, ministrul delegat al Administraţiei Publice, a declarat, sâmbătă, la […]