Negreştenii învăţaţi să se apere de hoţi

Vineri, 5 august, poliţiştii din cadrul Compartimentului Analiză şi Prevenire a Criminalităţii împreună cu poliţiştii de proximitate din Negreşti-Oaş, au desfăşurat o nouă acţiune în cadrul proiectului de prevenire a furturilor din locuinţe în perioada estivală „Vacanţă în siguranţă”. Oamenii legii s-au adresat în principal persoanelor care muncesc în străinătate şi care, în luna august, […]

Scandalagiul din Hotoan a tăiat două persoane

Poliţiştii din Căuaş au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, faţă de Robert P. de 20 de ani, din Hotouan. Sâmbătă, 6 august, în jurul orei 21.30, aflându-se într-un local din satul Hotoan, pe fondul consumului de alcool şi al unei altercaţii a tăiat cu o […]

Controale muzicale la ştrandul din Tăşnad

Poliţiştii de investigare a fraudelor din cadrul Poliţiei Oraşului Tăşnad au desfăşurat vineri, 5 august, o acţiune de verificare a locurilor de cazare situate în zona Ştrandului Termal pe linia respectării Legii 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe. Cu această ocazie, a fost identificată o locaţie unde nu au fost respectate prevederile legale. Poliţiştii […]

Taximetriştii luaţi la puricat

Vineri, 5 august, poliţiştii rutieri sătmăreni au desfăşurat o acţiune pe linia respectării legalităţii în domeniul transportului rutier în regim de taxi. Acţiunea poliţiştilor desfăşurată în zona pieţelor, a gării şi în zona centrală, a avut ca scop menţinerea unui climat de legalitate în domeniul transportului rutier în regim de taxi, verificarea respectării normelor rutiere […]

Două incendii într-o singură zi

Un aragaz lăsat nesupravegheat şi o scânteie produsă la ciclonul de colectare a rumeguşului era să declanşeze incendii de proporţii joi, 4 august, la o casă de locuit din Cămin respectiv la firma SC Vest Meridian SRL din Satu Mare. La câteva minute după ora 16.00, pompierii careieni au intervenit cu două autospeciale pentru stingerea […]

Inițiere în internet pentru pensionarii din Carei

Inițiere în internet pentru pensionarii din Carei

Prin intermediul unor cursuri gratuite, Biblioteca Municipală din Carei vine în sprijinul persoanelor de vârsta a treia care doresc să se inițieze în utilizarea internetului. Sesiunea de inițiere pe internet va fi realizată cu ajutorul celor opt calculatoare de ultimă generaţie cu care a fost dotată biblioteca prin programul de informatizare Biblionet. Pentru a se înscrie […]

Urmărit internaţional prins de poliţiştii sătmăreni

Un bărbat dat în urmărire internaţională de autorităţile italiene a fost reţinut de poliţiştii sătmăreni. Miercuri, 3 august, poliţiştii de la urmăriri, cu sprijinul luptătorilor SIR, au reţinut pe Klodian H. de 26 de ani, din Negreşti Oaş. Bărbatul face obiectul unui Mandat European de Arestare emis de autorităţile italiene, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune. […]

Biciclist din Halmeu, călcat de o maşină

Un bărbat de 68 de ani din Halmeu a ajuns miercuri, 3 august, cu răni grave la spital după ce a fost călcat de o maşină. Potrivit oamenilor legii tragedia a avut loc la intersecţia străzilor Eliberării şi Nicolae Titulescu din Halmeu. Dorel L. de 56 de ani, din Cluj Napoca, în timp ce conducea […]

Rută ocolitoare, Satu Mare-Livada

Poliţiştii rutieri informează că pe DN 19, între localităţile Satu Mare şi Livada, se execută lucrări de reabilitare a părţii carosabile. Participanţii la trafic pot folosi ruta ocolitoare Satu Mare – Odoreu – Băbăşeşti, cu ieşire pe DN 19, în localitatea Iojib, deoarece timpul de aşteptare la semafoarele amplasate pe tronsonul aflat în lucru este cuprins […]

Accident pe Podul Golescu

Astăzi, 3 august, în jurul orei 08.00, pe Podul Golescu din Satu Mare, a avut loc un eveniment rutier soldat cu rănirea uşoară a unei persoane. Viorel C. de 44 de ani, din Satu Mare, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, pe fondul neasigurării corespunzătoare la schimbarea benzii de circulaţie, a intrat în coliziune […]

Minor de 12 ani rănit într-un accident la Răteşti

Luni, 1 august, în jurul orei 16.00, în localitatea Răteşti a avut loc un eveniment rutier soldat cu rănirea gravă a unui minor. Rita I. de 21 de ani, din Cămin, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, pe fondul neacordării de prioritate, a intrat în coliziune cu o maşină care circula regulamentar, condus de către […]

Sarmale pentru nevoiaşi

Sarmale pentru nevoiaşi

Sarmalele omului de afaceri Vasile Lup au fost şi astăzi, 1 august, aşteptate cu sufletul la gură de către nevoiaşii din Satu Mare. Acţiunea a avut loc, ca de obicei, pe platoul din faţa Muzeului Judeţean de la ora 12.00. 36.000 de sarmale în 18 luni, acesta este bilanţul acţiunii de binefacere al omului de […]

Avansări şi la jandarmi

Avansări şi la jandarmi

Un număr de 67 de subofiţeri din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Satu Mare au fost astăzi, 1 august, recompensaţi cu înaintarea în grad. Ceremonia a avut loc de la ora 11.30 la sediul instituţiei, în prezenţa prefectului judeţului Satu Mare, Radu Giurcă, a prim-adjunctului inspectorului-şef al IJJ Satu Mare, col. Dorel Gheţea şi adjunctului […]

Dosarul „Excavatorul” continuă: Utilaj găsit în Satu Mare

Dosarul „Excavatorul” continuă: Utilaj găsit în Satu Mare

Poliţiştii de frontieră maramureşeni au depistat şi indisponibilizat încă un utilaj în valoare de peste 60.000 de euro, despre care existau informaţii cum că ar fi furat din străinătate. La nivelul IJPF Maramures a fost organizată, sub coordonarea procurorului DIICOT – Structura Centrală, o acţiune specifică în vederea descoperirii unor utilaje suspecte a fi furate […]