La data de 1 octombrie, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, Secției Poliției Rurală Beltiug și Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, alături de reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare și Registrului Auto Român, au desfășurat o amplă acțiune de verificare în localitatea Beltiug. Scopul acestei acțiuni a fost monitorizarea […]
Specialiști în servicii sociale din Germania, Cehia, Austria, Italia și România s-au reunit într-un schimb de experiență desfășurat în Satu Mare, în cadrul unui proiect Erasmus+. Întâlnirea, organizată de Caritas Dieceza Satu Mare, are loc între 30 septembrie și 3 octombrie și are ca temă principală integrarea diversității culturale în activitatea socială. Proiectul, intitulat „Diversitatea […]
Direcția de Asistență Socială Satu Mare face un apel către cetățeni pentru a se alătura echipei de voluntari a Centrului Multifuncțional Social din zona Ostrovului. Cei care doresc să contribuie la bunăstarea comunității și să participe la un proiect cu impact pozitiv sunt invitați să se implice. Pentru mai multe detalii, accesați: https://infosm.ro/i/VoluntariatCentrulMultifunctional
Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare vă invită joi, 3octombrie 2024, începând cu ora 14.00, la expoziția-concurs de creații plastice, „ȘCOALA VIITORULUI PRIN OCHII COPILULUI DE AZI„, în cadrul căreia se vor premia elevii care au obținut locurile I, II, III și mențiuni la acest concurs școlar,aflat la a IV-a ediție, înscris în calendarul concursurilor organizate […]
Veteranii în pariuri sportive își amintesc cu siguranță de vremurile de început, când opțiunile pe care puteai miza erau destul de puține. Vremurile s-au schimbat, iar acum, pe evenimentele de top și nu numai, sunt sute de selecții disponibile. Ba chiar operatorii de top, așa cum este și Unibet, le oferă utilizatorilor controlul total prin […]
În perioada octombrie – decembrie 2024, DSVSA derulează campania de vaccinare antirabică. Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare (DSVSA) face apel la proprietarii de câini și pisici să își vaccineze antirabic animalele de companie. Având în vedere riscul transmiterii acestei boli foarte grave la om, DSVSA Satu Mare le reamintește cetățenilor că […]
Restaurantul Capricci din Satu Mare anunță un eveniment de excepție, dedicat tuturor pasionaților de muzică de calitate. După o absență îndelungată de pe scena locală, îndrăgitul artist Ghiță Munteanu revine cu un concert de neuitat, plin de emoții și momente surprinzătoare. Concertul este programat pentru data de 19 octombrie, la ora 20:00, și va include […]
În perioada 25-27. octombrie 2024, Satu Mare găzduiește pentru al patrulea an consecutiv un eveniment dedicat susținerii unui mediu mai sustenabil, unui pământ mai longeviv, practic unui viitor mai verde. În primii trei ani evenimentul s-a prezentat sub denumirea Expo Construct & Casa Verde, iar anul acesta va îmbrăca haine noi și se prezintă ca […]
Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Comuna POMI, beneficiar al contractului de finanțare pentru implementarea proiectului „CONSTRUIREA UNUI CENTRU DE COLECTARE PRIN APORT VOLUNTAR ÎN COMUNA POMI, JUDEȚUL SATU MARE, cod proiect C3I1A0122000548, depus în cadrul în cadrul Apelului nr. PNRR/2022/C3/S/I.1.A prin PNRR – Pilonul 1. Tranziția Verde, Componenta C3: Managementul […]
După cinci zile de eforturi neîntrerupte, pompierii sătmăreni s-au întors acasă, purtând cu ei recunoștința unei întregi comunități. Misiunea lor, desfășurată în condiții dificile, a constat în evacuarea mâlului din locuințele și curțile afectate de inundații, curățarea drumurilor de aluviuni și asigurarea accesului în zonele izolate. De asemenea, au fost nevoiți să intervină pentru evacuarea […]
Consiliul Județean Satu Mare a emis ordinul de începere a realizării documentațiilor tehnice pentru modernizarea drumului județean DJ193, ce leagă municipiul Satu Mare de județul Maramureș. Proiectul are ca obiectiv modernizarea a 40 de kilometri de drum, care tranzitează localitățile Păulești, Ambud, Petin, Apateu, Corod, Culciu Mic, Culciu Mare, Cărășeu, Lipău, Valea Vinului, Roșiori, Pomi […]
Remus Țiplea, un talentat fotograf originar din Negrești-Oaș, a reușit să se impună la nivel internațional prin arta sa vizuală. Recent, el a fost invitat să participe la evenimentul TEDxSatuMare, unde va aduce în prim-plan noi perspective asupra lumii, prin intermediul imaginilor sale captivante. Tema evenimentului, **#MoreThanYouThink**, reflectă perfect viziunea unică a lui Remus asupra […]
Viceprimarul municipiului Satu Mare, Adelin Cristian Ghiarfaș, a organizat o nouă sesiune de audiențe pentru a răspunde întrebărilor și solicitărilor cetățenilor. În cadrul acestei inițiative, viceprimarul s-a întâlnit cu locuitori ai municipiului care au semnalat diverse probleme de competența administrației publice locale. Sesiunea a avut ca scop identificarea unor soluții rapide și eficiente pentru dificultățile […]
Comuna Bogdand, situată în sudul județului Satu Mare, se distinge printr-o bogată istorie, un peisaj natural deosebit și un patrimoniu arhitectural valoros. Aceasta este formată din patru sate: Bogdand, Babța, Corund și Ser. Istoria comunei Comuna Bogdand este atestată documentar încă din secolul al XIV-lea, când a fost proprietatea feudaliilor Magdad și Bogdad. Denumirea actuală […]
Organizația județeană a Partidului Social Democrat (PSD) Satu Mare și-a prezentat recent lista candidaților care vor reprezenta județul în Parlamentul României. Cu o echipă formată din oameni cu experiență diversă, partidul se angajează să promoveze interesele cetățenilor și să aducă soluții concrete la provocările locale. Candidații desemnați pentru Camera Deputaților și Senat sunt profesioniști în […]