Se pare că avem din ce în ce mai multe şanse ca în 2 ani să avem în sfârşit şi noi un Mall în oraş. Compania austriacă Real Magnum a depus la Primărie documentaţia pentru autorizarea construcţiei unui mall în zona dintre podul Golescu şi fabrica de mobilă Sarmex urmând ca din toamnă să pornească […]
Mult discutatul şi contestatul planşeu din pasajul spre fostul cinematograf Victoria va fi în cele din urmă demolat. Patronatul SC Dacia. SRL a cedat până la urmă presiunilor şi a renunţat în cele din urmă la acest planşeu. Directorul societăţii, Radu Hossu, a declarat ieri într-o conferinţă de presă că pasajul de lângă Hotelul Dacia […]
O veste bună şi o veste rea pentru locuitorii cartierului Micro 16. Vestea bună este că de săptămâna viitoare încep lucrările de reasfaltare în cartierul lor. Vestea rea, cel puţin pentru unii dintre ei este că tot cu această dată începe şi demolarea tuturor garajelor din zonă. Persoanele care deţin astfel de garaje au primit […]
Elisabeta Bekessy, directorul executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului s-a plâns azi în cadrul şedinţei lunare a Colegiului Prefectural că în mediul urban colectarea selectivă a deşeurilor început în timp util spre deosebire de municipiul Satu Mare, unde colectarea şi instruirea populaţiei a început foarte târziu . În judeţ 32 de primării din mediul rural […]
Râsu plânsu azi la audienţele de azi de la Prefectură ţinute de către subprefectul Pataki Csaba. Profesorul de sport Constantin Por din Pomi a intrat în sala unde se desfăşurau audienţele hotarat să vorbească cu prefectul Radu Giurcă şi numai şi numai cu el. După lungi insistenţe din partea subprefectului profesorul i-a spus că a […]
Un sătmărean este extrem de decis să intre în greva foamei datorită faptului că nu are unde să muncească. De aproape un an de zile Mihai Horvat în vârstă de 45 de ani bate pe la uşile autorităţilor locale în căutarea unui loc de muncă. Azi în cadrul audienţelor desfăşurate la Consiliul Judeţean el şi-a […]
Persoanele care intenţionează să îşi înlocuiască sau să îşi completeze sistemul clasic de încălzire cu unul pe bază de energie regenerabilă pot să se înscrie în programul „Casa Verde” gestionat de către Administraţia Fondului pentru Mediu. Fiecare persoană acceptată în program poate beneficia de subvenţii după cum urmează: – până la 6000 de lei pentru […]
Drept urmare, Biroul Teritorial Oradea al instituţiei Avocatul Poporului prin reprezentantul său expert coordonator Olah – Avram Alina Laura a decis ca o dată pe lună să desfăşoare audienţe şi la Satu Mare. Acestea se vor desfăşura în sala 21 a Consiliului Judeţean, prima având loc în data de 30 iunie între orele 10:00 şi […]
De la biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare am primit următoarele precizări referitoare la achiziţionarea unui autovehicul la mâna a doua: Persoanele care doresc să achiziţioneze un autovehicul trebuie să cunoască faptul că pentru a evita să devină victimele unor infracţiuni de înşelăciune cu ocazia cumpărării, trebuie să ceară vânzătorului să-i […]
Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare, Spitalul TBC, Spitalul Negreşti Oaş, Spitalul Tăşnad şi Spitalul Carei au trecut de ieri în administrarea Consiliului Judeţean Satu Mare. Toţi cei cinci managerii de spitale din judeţ s-au declarat mulţumiţi de acest fapt deşi prin târg umblă vorba că unii dintre ei ar putea să rămână fără posturi […]
Fondurile insufieciente pentru achiziţionarea de cărţi alocate de instituţiile locale şi lipsa unui spaţiu pentru sala de lectură a Bibliotecii Judeţene sunt doar două dintre nemulţumirile exprimate de bibliotecari cu ocazia instruirii trimestriale, organizată ieri Muzeul Judeţean de Istorie. Singurul moment mai optimist a fost cel în care a fost făcută prezentarea proiectului Biblionet, un […]
În acest week-end un copil de 7 ani a fost internat la spital, în secţia Pediatrie, după ce a baut, accidental, o înghiţitură de benzina. Din fericire ca urmare a îngrijirilor primite el se află acum în afara oricărui pericol. Un alt caz mai deosebit este cel al unui bărbat care a ajuns la spital […]