Direcția de Evidență a Persoanelor a Municipiului Satu Mare și Direcția Impozite și Taxe Locale informează cetățenii că în 17 și 18 mai au următorul program de lucru cu publicul: În scopul asigurării cadrului necesar desfășurării în condiții optime a procesului electoral din data de 18 mai 2025, la nivelul Serviciului de Evidență a Persoanelor […]
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, marți, 20 mai 2025, de la ora 14:00, va avea loc prima ediție a Proiectului județean școlar „Icoana din școala mea”. Evenimentul se va desfășura la Casa Meșteșugarilor din Satu Mare (sala mică) și va reuni lucrările artistice ale elevilor din peste 40 de unități de […]
Pe 17 mai 2025, Cetatea Ardud se alătură inițiativei naționale Noaptea Muzeelor, invitând publicul să redescopere istoria, arta și frumusețea patrimoniului local într-un cadru inedit și accesibil tuturor. Între orele 17:00 și 00:00, accesul vizitatorilor va fi complet gratuit, iar atmosfera va fi una specială – o combinație unică de lumină, cultură și expresie artistică. […]
Orașul Ardud se transformă vizibil, cu cinci șantiere deschise în prezent și alte două investiții majore care vor fi demarate în perioada următoare. Primarul Ovidiu Duma subliniază că această dezvoltare nu este întâmplătoare, ci rezultatul unei strategii asumate de atragere a fondurilor externe, menite să suplimenteze un buget local insuficient pentru proiecte de amploare. Reabilitări […]
În perioada 5–9 mai 2025, la Pitești, s-a desfășurat etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română, competiție în cadrul căreia elevii Colegiului Național „Ioan Slavici” din Satu Mare au reprezentat cu onoare județul și au obținut rezultate notabile. Bianca Socaci, elevă în clasa a IX-a A, s-a clasat pe locul 12 la nivel […]
Într-un demers inovator de educație financiară, Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare, în colaborare cu Banca Comercială Română (BCR) și Asociația Dr. Alin Șerbănescu din Cluj, lansează programul „Pepper merge la școală”. Acest proiect interactiv este destinat elevilor din clasele 0–VIII și își propune să transforme învățarea conceptelor financiare într-o experiență captivantă și accesibilă. Un parteneriat […]
Ziua Mondială a Mediului este sărbătorită și anul acesta de sătmăreni printr-o campanie dedicată colectării selective și responsabile a aparatelor electrice vechi și nefolositoare. Inițiativa este organizată de Primăria Municipiului Satu Mare în parteneriat cu operatorul autorizat TGP – The Green Project și cu sprijinul OIREP Eco Positive. Campania, desfășurată în perioada 7 mai – […]
Sportul unește generațiile! Câțiva jucători ai echipei de fotbal CSM Olimpia Satu Mare au fost astăzi oaspeții Grădiniței cu Program Prelungit „Guliver”, unde au petrecut momente pline de energie și voie bună alături de preșcolari. Activitatea s-a desfășurat în cadrul programului „Școala Altfel” și a purtat titlul „Micii campioni”, o inițiativă care a adus împreună […]
Karateka de la CSM Olimpia Satu Mare au participat, în weekendul trecut, la Cupa Hara din Sighișoara, competiție desfășurată ca parte a pregătirii pentru Campionatul Național care va avea loc în perioada 24–25 mai la Mediaș, sub egida federației române de karate. Sub îndrumarea antrenorului Florin Curileac, sportivii sătmăreni au demonstrat o formă solidă, reușind […]
Loga Dance School din Satu Mare a avut un nou weekend spectaculos, pe 10 mai 2025, bifând participări de succes la două competiții importante: Cupa Maramureșului, desfășurată în localitatea Fărcașa, și International DanceSport Competition Moldova, o competiție internațională cu peste 300 de perechi înscrise. Rezultat de podium la competiția internațională din Republica Moldova În […]
Un studiu realizat de Universitatea UC Berkeley arată că adolescentele pot reduce semnificativ expunerea la substanțe chimice nocive doar prin înlocuirea produselor cosmetice și de îngrijire personală cu alternative fără ftalați, parabeni, triclosan sau oxibenzonă. Ce a arătat studiul? Studiul, parte a proiectului HERMOSA, a monitorizat adolescenți care au renunțat timp de 3 zile la […]
O veste importantă pentru românii din diaspora, inclusiv pentru miile de sătmăreni stabiliți în străinătate: deputatul Mircea Roșca a anunțat că s-a emis aviz favorabil unei propuneri legislative care permite obținerea cărții de identitate românești, chiar dacă solicitantul are domiciliul în afara țării. „În calitate de președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara […]
♈ Berbec Ai energie și determinare, dar graba poate duce la erori. Fii atent la detalii și consultă-te cu cei apropiați înainte de decizii importante. Spre seară, o veste te va surprinde plăcut. ♉ Taur Ziua aduce stabilitate și o oportunitate de a-ți consolida poziția în plan personal sau profesional. Fii deschis la sfaturi și […]
Pe 17 mai 2025, între orele 18:00 și 24:00, Muzeul Județean Satu Mare deschide larg porțile publicului cu ocazia evenimentului „Noaptea Muzeelor”. Vizitatorii sunt invitați să participe la o serie de expoziții și activități gratuite sau oferite la jumătate de preț. Muzeul de Istorie (B-dul Vasile Lucaciu nr. 21) găzduiește expoziția permanentă „Oameni, Destine, Istorie […]
Judoka de la CSM Olimpia Satu Mare, Maidelines Gorguet, a urcat de două ori pe podium în două zile, alături de colegele sale de club, în cadrul Campionatului Național individual dejudo pentru seniori. Sportiva de origine cubaneză, pregătită de antrenorul Pelcz Attila, a intrat pe tatami sâmbătă și duminică la Izvorani, în cadrul competiției desfășurate […]