„În calitate de președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, am susținut și am oferit aviz favorabil propunerii legislative care le acordă românilor din diaspora dreptul de a obține carte de identitate, indiferent dacă au domiciliul stabil în străinătate”, a transmis deputatul liberal Mircea Roșca, într-o postare pe Facebook.
Decizia vine ca urmare a unei hotărâri importante a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), care a constatat că refuzul autorităților române de a emite cărți de identitate pentru cetățenii cu domiciliul în alt stat membru al UE încalcă principiul libertății de circulație și generează o discriminare nejustificată.
Ce prevede noua inițiativă legislativă
- Românii cu domiciliul în străinătate vor putea obține carte de identitate, inclusiv în format electronic.
- Cererile pentru emiterea documentului pot fi depuse atât la consulatele României, cât și în țară.
- Se respectă astfel decizia CJUE și se elimină o discriminare care persistă de ani de zile.
„Este un gest de normalitate. Este despre respect și despre legătura firească dintre stat și cetățenii săi, oriunde s-ar afla. România trebuie să fie acasă pentru toți românii – nu doar pentru cei din interiorul granițelor”, a adăugat Mircea Roșca.
Impact pentru comunitatea sătmăreană din diaspora
În județul Satu Mare, unde mii de cetățeni lucrează sau s-au stabilit definitiv în țări precum Germania, Italia, Franța, Austria sau Marea Britanie, această decizie reprezintă o deschidere majoră. Obținerea unei cărți de identitate românești le va permite accesul mai facil la servicii administrative, bancare și de sănătate, dar și posibilitatea de a-și păstra legătura oficială cu România.
Autoritățile locale și consulatele sunt așteptate să publice în curând detalii concrete privind procedura de solicitare a documentului.