Pe parcursul lunii august, Muzeul în aer liber al Ţării Oaşului așteaptă ca vizitatorii să-i tracă pragul zilnic, între orele 09.00 şi 17.00, oferind prilejul de a cunoaşte lumea satului tradiţional oșenesc. De asemenea, în zilele de 12, respectiv 13 august și în 26-27 august, între orele 09.00 şi 13.00, vizitatorii vor avea posibilitatea să […]
Intervenția ambulanțierilor a fost solicitată miercuri, 3 august, în localitatea Adrian, la cazul unui bărbat de 66 de ani găsit spânzurat. Din nefericire echipajul medical nu a mai putut face nimic pentru a salva viața bărbatului. „Am fost solicitați în Adrian pentru o persoană de sex masculin, 66 de ani, găsit spânzurat. Echipajul cu medic […]
Un clujean care se simte deranjat de locuitorii din alte județe ale țării care s-au stabilit în Cluj-Napoca îi cere primarului Emil Boc să rezolve această problemă. Mai mult decât atât, acesta spune că este deranjat de comportamentul celor din alte județe care, în opinia sa au „invadat” orașul. Printre cei vizați sunt și locuitori […]
Un accident de circulație în care au fost implicate două mașini a avut loc în jurul orei 17.00 la sensul giratoriu de pe Bulevardul Octavian Goga, în apropierea fabricii UNIO. Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu persoane rănite. La fața locului s-au deplasat echipaje de la Poliție și Ambulanță. Potrivit purtătorului de cuvânt al […]
Un accident soldat cu pagube materiale a avut loc astăzi, 4 august, în jurul orei 10.30, pe strada Botizului din Satu Mare. Din primele investigații reiese că un autoturism Ford Focus nu a acordat prioritate unui Opel condus regulamentar, cele două mașini tamponându-se destul de violent. În urma impactului nu s-au înregistrat victime. Polițiștii au […]
Ministerul Educației Naționale (MEN) a publicat azi (4 august) după-amiază subiectele de la examenul de definitivare în învământul preuniversitar, pe care profesorii l-au primit la proba scrisă ce s-a desfășurat în cursul acestei zile. Subiectele pot fi văzute dacă dați click pe următorul link: http://subiecte.edu.ro/2016/definitivare/Subiecte_si_bareme/
Femeia de 48 de ani care a decedat în tragicul accident care a avut loc luni, 1 august, pe DN 19 A, între localitățile Acâș și Supur va fi înmormântată azi (4 august) după-amiază, în municipiul Zalău. Soțul femeii a murit acum 2 ani, în data de 4 august, din cauza unei boli necruțătoare. Cinci […]
Muzeul Judeţean Satu Mare, în parteneriat cu Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş, Asociaţia „Omnis Barbaria” şi S.C. Raio Press Bucureşti, organizează în zilele de 7 și 8 august, la Rezervaţia arheologică „Cuptoarele dacice de la Medieşu Aurit”, o tabără de arheologie, la care vor participa un număr de 44 de elevi de gimnaziu […]
Nemulțumiți de întârzierile mari la acordarea subvențiilor, fermierii vor ieși vineri, 5 august în stradă. Aceștia și-au dat întâlnire la 11.00, în fața sediului APIA de pe strada Botizului din Satu Mare, de unde, cu tot cu utilajele agricole se vor îndrepta spre Prefectură. Protestul se va desfășura în intervalul orar 11.00-14.00. Fermierii vor parcurge […]
Un accident soldat cu moartea unui tânăr de 23 de ani și cu rănirea a patru persoane a avut loc în noaptea de miercuri, 3 spre azi, 4 august, în orașul Negrești-Oaș. Tragedia s-a petrecut în jurul orei 02.20. Un șofer de 23 de ani din Negrești-Oaș, conducând pe strada Luna un autoturism înmatriculat în […]
Cadavrul unei persoane a fost găsit miercuri (3 august) după-amiază în apele Someșului. Cel care a sunat la 112 a fost un pescar care a observat cadavrul care plutea la suprafața apei, în zona Podului de fier din Satu Mare. La fața locului s-au deplasat echipaje de la ISU „Someș” Satu Mare, polițiști dar și […]
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) cu sprijinul Consiliului Județean (CJ) Satu Mare organizează în perioada 7-21 august, zilnic de la ora 19.00 în Parcul Central din Piața Libertății „Festivalul Fanfarelor”, un eveniment care se adresează iubitorilor muzicii de promenadă. În data de 7 august, respectiv 21 august, de la ora 19.00, […]
Îngrijorat din cauza prietenului său care de zile în șir nu mai dădea nici un semn de viață, un bărbat a sunat azi, 4 august la „112” pentru a cere ajutorul specialiștilor. Potrivit acestuia, amicul său nu mai răspunde de câteva zile la telefon și nici nu deschide ușa apartamentului situat într-un bloc de pe […]
Înscrierile la castingul online pentru Mister Transilvania, continuă până la sfârșitul acestei luni (31 august). Evenimentul ce va avea loc la începutul lunii septembrie în municipiul Satu Mare, este organizat de Szelenyi Gabriella Events, în colaborare cu MissTv România. Cei care doresc să participe la această competiție trebuie să întrunească următoarele condiții: trebuie să aibă […]
Zilele trecute, la sediul Inspectoratului Județean de Jandarmi Satu Mare a avut loc o întâlnire cu reprezentanții cluburilor sportive din județ și a forțelor de ordine responsabile cu organizarea și desfășurarea în condiții de siguranță a competițiilor sportive ce se vor desfășura începând cu sâmbătă, 6 august. Scopul întâlnirii a fost acela de a discuta […]