Un clujean se simte deranjat de „invazia viniturilor”

Cluj

Un clujean care se simte deranjat de locuitorii din alte județe ale țării care s-au stabilit în Cluj-Napoca îi cere primarului Emil Boc să rezolve această problemă. Mai mult decât atât, acesta spune că este deranjat de comportamentul celor din alte județe care, în opinia sa au „invadat” orașul. Printre cei vizați sunt și locuitori din județul Satu Mare.

„Vreau să știu cum vedeți rezolvată problema locuitorilor din alte județe ale țării care au dat navală în acest oraș (jud Sălaj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Alba, Satu Mare, Mureș) și ne deranjează prin comportamentul celor care conduc mașini, ocupă locurile de muncă ale clujenilor, ocupă parcările orașului într-un cuvânt poluează acest minunat oraș care a ajuns la nivel european datorită primarului și cetățenilor plătitori de impozite. Ne sufocă domnule primar, mă întreb dacă aceștia nu au de lucru în județele lor, ajutându-le să se dezvolte și acestea? S-a gândit primăria Cluj la măsuri pentru a opri invazia acestora?”, a scris un clujean, pe www.domnuleprimar.ro.

Clujeanul a primit un răspuns din partea municipalității prin care i se exlică beneficiile faptului că persoane din toată țara, dar și din afară, se stabilesc la Cluj-Napoca.

„Dezvoltarea economică a unei comunități aduce pe de o parte investiții și bani care se consumă pe piața respectivă, iar, pe de altă partea un interes sporit și totodată o nevoie pentru resurse umane numeroase, calificate și competitive. Cluj-Napoca este un oraș care istoric, timp de 10 luni pe an are echivalentul unui sfert din populație venită din alte județe, prin cei aproape 100.000 de studenți care frecventează universtitățile din oraș. Acești studenți plătesc chirii, consumă bani produși în județele lor, aici, la Cluj-Napoca și acest fapt a contribuit la creșterea economică de care întreaga noastră comunitate se bucură. Mai mult, după ce termină școlile, mulți dintre ei decid să se stabilească aici, pentru că noi, la Cluj-Napoca suntem cel mai prietenos oraș cu străinii (conform sondajului EUROSTAT) și pentru că pot munci și crește calitatea vieții întregului oraș, prin efortul, resursele și experiența pe care o au și o dezvoltă aici”, i-au răspuns reprezentanții Primăriei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.