Producătorul suedez de electrocasnice Electrolux a ajuns la finalul anului trecut la 928 de salariaţi în România, cu 110 mai mulţi decât în urmă cu un an. Aceasta este cea mai ridicată valoare de după 2011, ultimul an în care numărul de salariaţi ai Electrolux sărea de 1.000 de oameni, conform datelor publicate de companie. […]
Incepând cu data de duminica, 20 mai, au intrat în vigoare prevederile O.G. nr. 14/2017 privind suspendarea înmatriculării vehiculelor. Este important de ştiut faptul că suspendarea înmatriculării va opera în următoarele situaţii: 1) în cazul anulării sau expirării valabilităţii I.T.P. (inspecţia tehnică periodică); 2) în cazul netranscrierii transmiterii dreptului de proprietate a vehiculului de către […]
Elevii claselor a VI-a vor susţine miercuri, 23 mai, prima probă din cadrul Evaluării Naţionale – cea la limbă şi comunicare, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale. Următoarea probă va fi joi, 24 mai, la matematică şi ştiinţele naturii. Durata alocată rezolvării acestora este de 60 de minute pentru fiecare test. Rezultatele individuale obţinute […]
Consilierii municipali sunt convocatți în ședință extraordinară joi, 24 mai. Ședința va avea loc la ora 14.00. Iată ordinea de zi: 1. Proiect de hotărâre privind majorarea capitalului social al S.C. APASERV Satu Mare S.A. 2. Proiect de hotărâre privind aprobarea situației financiare pentru anul 2017 a S.C. APASERV Satu Mare S.A. și a repartizării […]
În perioada 5-12 mai, un grup de elevi şi profesori de la Liceul Teoretic German “Johann Ettinger” a participat la Sofia, Bulgaria, la întâlnirea de proiect Erasmus + din cadrul proiectului de parteneriat strategic interşcolar “The Quest of the Science Queen”. Pe parcursul celor 5 zile de lucru, atât elevii cât şi profesorii au avut […]
O dimineață de luni, ca oricare alta. Însă freamătul de pe peronul gării din Satu Mare lasă să se înțeleagă că clipele de așteptări vor lua sfârșit în curând. O voce anunță sosirea trenului, iar grupul de părinți își așteaptă cu sufletul la gură „micii campioni” care vin acasă după ce au luat tot ce […]
Sătmărenii sunt așteptați în acest week-end la „Târgul meșterilor”, acțiune ce se va desfășura pe Aleea „Corneliu Coposu”. Evenimentul va avea loc în cadrul „Zilelor Orașului” Satu Mare. Organizatorii doresc ca prin intermediul ediției a XV-a a “Târgului meşterilor” să reunească iubitori de artă populară tradiţională și contemporană pentru a păstra, conserva şi promova valorilor […]
Meteorologii anunță pentru azi, 21 mai, averse de ploaie și grindină in județ. De asemenea, specialiștii semnalează frecvente descărcări electrice, ploi cu caracter de aversă care local vor cumula 20…25 l/mp, grindină, cu intensificări de scurtă durată ale vântului. Zonele vizate: Carei, Tășnad, Ardud, Supur, Moftin, Sanislău, Berveni, Bogdand, Beltiug, Hodod, Căpleni, Pișcolt, Acâș, Doba, Andrid, […]
Cupa României de Karate Shotokan ESKU, organizat de Federația Română de Karate a fost găzduită, la sfârșitul acestei săptămâni, de municipiul Arad în Sala Polivalentă Victoria. Clubul Sportiv Karate Do B.F.K.S. din Carei a cucerit două medalii prin karateka Bartincki Attila. Sportivul careian a demonstrat încă o dată că merită pe deplin încrederea acordată, clasându-se […]
Miercuri, 23 mai, la Filarmonica ”Dinu Lipatti”, începând cu ora 14.00, va avea loc a VI-a ediție a Festivității de premiere „Pledoarie pentru excelență”, organizată de Inspectoratul Școlar Județean. La eveniment participă elevii care au obținut premii și mențiuni la concursurile de Limba și literatura română, organizate la nivel județean, în anul școlar 2017-2018, precum […]
Polițiștii de frontieră din Halmeu au descoperit 850 de pachete cu țigări ascunse în mașina unei femei din Ungaria. Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar conducătoarea autoturismului a fost amendată. Duminică, 20 mai, în jurul orei 13.00, la P.T.F. Halmeu s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, Natalia E., în vârstă de […]
Stadionul Olimpia va găzdui marți, 22 mai, faza județeană a Concursului „Prietenii pompierilor”. Deschiderea competiției va avea loc la ora 09.00. Deschiderea oficială va fi făcută de către inspectorul șef al ISU „Someș” Satu Mare, col. Nicolae Dima.
Tânăra de 21 de ani care se afla la volanul mașinii lovită de tren în data de 17 mai, Sanda Ungur, accident în urma căruia au murit patru fete, s-a ales cu dosar penal pentru ucidere din culpă. Șoferița a fost transportată la spital cu multiple traumatisme, ea fiind operată. Medicii spun că aceasta suferă […]
Sătmăreancă Raluca Dumitru, eleva Colegiului Național „Doamna Stanca” din Satu Mare, a cucerit locul I la Concursul Național de muzică francofonă „Chants, sons sur scene”. Competiția a avut loc zilele trecute în Baia Mare. Raluca este binecunoscută publicului sătmărean prin evoluțiile sale scenice dar și al premiilor cucerite de-a lungul anilor la competițiile de muzică […]
Sătmărenii se revoltă cu privire la modul în care se reface vestita groapă din centrul municipiului, „Groapă lui Gyuszi”. „Toată structura veche…rămâne în picioare, indiferent de stare”, scrie un sătmărean pe Facebook. „Toate-s vechi și nouă toate… te doare mintea să vezi cum se “reface” vestita groapă. Toată structura veche…rămâne în picioare, indiferent de stare. […]