StudentFest, cel mai mare festival studențesc de artă și cultură din România, organizat anual de Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT), se va desfășura în perioada 11-20 mai, în orașul de pe Bega. Experiența StudentFest este unică, dar postura din care poți să o trăiești, nu. Astfel, poți alege să fii artist, […]
Doi dansatori de la „Royal Dance Club” Satu Mare vor reprezenta România la Concursul Internațional „Junior Dance Festival” 2017 ce va avea loc în week-end la Portoroz (Slovenia). În cadrul acestui eveniment va avea loc un concurs internațional pe echipe la care vor participa doar campionii naționali trimiși de federațiile naționale a țărilor respective de […]
Caravana Educațională „UniversiDay”, inițiată de Grupul EDUCATIVA poposește timp de două zile la Satu Mare. „Târgul educațional” și-a deschis azi (10 aprilie) dimineață porțile la Colegiul Național „Doamna Stanca”, iar marți, 11 aprilie, târgul se mută la Colegiul Național „Mihai Eminescu”. Imediat după ora 09.00, târgul a fost invadat de către elevii interesați să-și găsească […]
Recordul de viteză din acest week-end a fost înregistrat sâmbătă, 8 aprilie, în jurul orei 10.00, pe strada Botizului din Satu Mare. Este vorba despre un tânăr de 24 de ani din Tarna Mare, care a condus un autoturism pe strada Botizului cu o viteză de 139 km/h, pe sector de drum unde limita maximă […]
Polițiștii au identificat în trafic, în acest week-end, pe DN 19A, un șofer de 35 de ani, în timp ce conducea un autoturism având o îmbibație de 1,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, conform testării cu aparatul etilotest. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și i s-a întocmit dosar penal […]
Conducerea Agenției Județene pentru Ocuparea Forei de Muncă (AJOFM) Satu Mare anunță persoanele care beneficiază de drepturi de indemnizație de șomaj, că în contextual Sărbătorilor Pascale, achitarea drepturilor acordate beneficiarilor se va realiza mai devreme. Plata drepturilor la domiciliu beneficiarilor se va realiza în perioada 10-14 aprilie, iar achitarea drepturilor la oficiul poştal se va […]
Royal Dance Club Satu Mare a participat în data de 1 aprilie la Cluj-Napoca și în 8 aprilie la Alba Iulia la concursurile naționale de dans sportiv unde dansatorii noștri au obținut două medalii de aur și una de bronz. La concursurile naționale de dans sportiv au participat peste 250 de perechi din țară, Ovidiu […]
Cu frunze de palmier în mână au defilat membrii comunității catolice din Satu Mare în duminica floriilor (9 aprilie). Preamărind-ul pe Dumnezeu cu cântece în limba română și maghiară, membri comunității neocatecumenale – comunitate catolică – au defilat cu frunze de palmier în mână de duminica floriilor în Satu Mare. Pornind de la parohia Catedrala, […]
Un grav accident de circulație soldat cu rănirea unui tânăr în vârstă de 25 de ani din Satu Mare a avut loc în noaptea de sâmbătă, 8 spre astăzi 9 aprilie, pe strada Memorandumului din Cluj-Napoca. Potrivit polițiștilor clujeni, vinovat de producerea accidentului a fost un șofer de 34 de ani din județul Bistrița -Năsăud […]
Trotuarul din fața magazinului „1001 articole” de pe strada Păstrăvului este plin de bucățile de tencuială date jos astăzi, 9 aprilie, de echipajele de pompieri. Pietonii care trec prin fața magazinului sunt nevoiți să iasă în stradă pentru a ocoli zona. Mai mult decât atât, în zonă nu există nicio atenționare din care să reiasă […]
Dacă odinoară era una dintre cele mai impozante clădiri din Centrul Sătmarului, azi sediul Oficiului Poștal nr. 1 Satu Mare de pe strada Mihai Viteazul colț cu Mareșal Averescu este într-o avansată stare de degradare. Construcția clădirii a fost finalizată în 1892, după un proiect realizat de Bieberbauer Istvan. Clădirea a fost construită în stil […]
Pompierii au intervenit azi, 9 aprilie, în jurul orei 12.15 pentru a da jos tencuiala care era cât pe ce să se prăbușească de pe o clădire de pe strada Păstrăvului din Satu Mare. La fața locului a ajuns și un echipaj de la Poliție care dirijează circulația. Zona aflată chiar lângă magazinul „1001 articole” […]
Castelul din Carei și Cetatea din Ardud sunt în TOP 10 destinații turistice din Transilvania, potrivit site-ului www.omofon.com Alături de cele două destinații turistice din județul nostru, în TOP-ul alcătuit de către cei de la Omofon.com, se mai află și: Grădina Botanică din Jibou, Biserica Evanghelică Fortificată din Prejmer, Biserica Neagră din Brașov, dar și […]
Străinii se pare că se înghesuie să cumpere vestita Pălincă Zetea, pentru care sunt dispuși să plătească chiar și 2000 de euro pentru un litru. Este vorba despre o pălincă făcută din cireșe amare, ambalată în sticle de colecție cu fir din aur, spune producătorul Silviu Zetea. La Medieșu Aurit (județul Satu Mare), familia Zetea […]
Deputatul social-democrat Ioana Bran, participă în acest week-end la Congresul Tinerilor Socialiști Europeni (YES). Evenimentul se desfășoară în orașul german Duisburg. „În acest sfârșit de săptămână particip alături de o delegație numeroasă de colegi, tineri social-democrați din România, la cel de-al 13-lea Congres YES!”, spune deputatul PSD. În cadrul congresului se dezbat probleme cu care […]