Au început Zilele Muzicale Sătmărene

Au început Zilele Muzicale Sătmărene

Cea de-a 34-a ediție a festivalului internațional Zilele Muzicale Sătmărene are loc în municipiul și județul Satu Mare până la data de 27 octombrie. Evenimentul este organizat de Filarmonica de Stat “Dinu Lipatti” cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Satu Mare, iar concertul inaugural a avut loc joi, 29 septembrie. Următoarele concerte incluse în programul […]

Campionatul național de parașutism – la Satu Mare

Campionatul național de parașutism – la Satu Mare

Nu mai puțin de 150 de piloți și parașutiști de la 14 cluburi sportive de profil din țară se vor afla începând de luni, 3 octombrie, la Satu Mare unde va fi organizată ediția din acest an a campionatului național de parașutism. Competiția va avea loc în intervalul 3 – 8 octombrie pe aerodromul Aeroclubului […]

„Noaptea Bibliotecilor” şi la Satu Mare

Organizată pentru prima dată în România „Noaptea Bibliotecilor” are drept scop atragerea publicului către lumea cărţii dar şi informarea cititorilor cu privire la serviciile oferite de către bibliotecile publice. Evenimentul are loc în noaptea de sâmbătă, 1 octombrie spre duminică, 2 octombrie, în intervalul orar 18.00 – 04.00. „Acestui proiect i s-au afiliat 29 de […]

Peste 4,5 milioane lei pentru localitățile județului Satu Mare

Peste 4,5 milioane lei pentru localitățile județului Satu Mare

Operativi și eficienți, consilierii județeni sătmăreni au epuizat în mai puțin de 30 de minute proiectele de hotărâre incluse pe ordinea de zi a ședinței ordinare care a avut loc vineri, 30 septembrie. Unul dintre proiectele importante aprobate de consilieri a fost cu referire la repartizarea pe unități teritorial administrative a 4.000.000 lei, bani rezultați […]

CSM Satu Mare – U. Transilvania Cluj

Handbaliştii de la CSM Satu Mare vor înfrunta sămbătă, 1 octombrie, echipa U. Transilvania Cluj. Meciul va avea loc de la ora 17.00 în Sala de sport a LPS Satu Mare, de pe strada Ady Endre. Partida face parte din Liga Naţională şi contează pentru etapa a V-a la handbal masculin. Biletele pot fi achiziţionate […]

Două accidente cu victime în Centrul Nou

Două accidente cu victime în Centrul Nou

Două accidente cu victime au avut loc astăzi, 30 septembrie, pe Platoul din faţă Palatului Administrativ din Satu mare. Însă, voluntarii de la Crucea Roşie au reuşit să ţină situaţia sub control, acţionând cu profesionalism îndepărtând victimele din maşina avariată şi acordarea manevrelor de prim ajutor. Acţiunea face parte din „Săptămâna prevenirii criminalităţii”. Este vorba […]

Testări gratuite de Ziua Inimii

Testări gratuite de Ziua Inimii

La fel ca în alte orașe ale țării, în zilele de 1, respectiv 2 octombrie, la Satu Mare va fi organizată o sesiune de testări gratuite ale tensiunii și al indicelui de masă  corporală. Acțiunea face parte din sesiunea națională organizată cu prilejul Zilei Inimii, iar testările gratuite vor fi organizate la Galeria REAL și farmaciile […]

Focuri de armă în Livada

În dimineața zilei de vineri, 30 septembrie, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Satu Mare, sprijiniți de lucrătorii Serviciului de Intervenţie Rapidă, i-au identificat şi prins pe M. Ferencz de 36 ani şi M. Janos de 24 ani, cetăţeni maghiari, suspectaţi de comiterea mai multor infracţiuni de furt. Cei doi bărbaţi pătrundeau prin forţarea geamurilor […]

Şi-a ameninţat copilul cu o coasă

Pentru că s-a certat cu nevasta, un bărbat din Apa şi-a vărsat nervii pe propriul copil. Băut şi plin de nervi acesta şi-a ameninţat micuţul de doar 9 ani cu o coasă, iar ulterior s-a urcat împreună cu acesta pe un stâlp de înaltă tensiune din apropierea locuinţei. În cele din urmă, poliţiştii şi jandarmii […]

Accident mortal pe Botizului

Tragedie joi, 29 septembrie, pe strada Botizului din Satu Mare. O bătrână de 76 de ani a fost călcată de un TIR condus de Adrian T., de 24 de ani. Adrian T. în timp ce conducea un autotren marca MAN a accidentat-o mortal pe Iolanda S., care fiind sub influenţa băuturilor alcoolice se găsea pe partea […]

Echipa de handbal învinsă la Târgu Jiu

Într-un meci desfășurat în această seară la Târgu Jiu echipa masculină de handbal a CSM-ului Satu Mare a fost învinsă cu scorul de 35-27 de către Energia Pandurii din localitate. După primele 4 etape echipa noastră are o victorie, un egal și două înfrângeri acumulând 3 puncte cu care momentan în clasament se afla pe […]

CSM Satu Mare – CSM Târgovişte: 60 – 61

CSM Satu Mare – CSM Târgovişte: 60 – 61

Elevele lui Dan Fleşeriu au pierdut la un punct diferenţă în faţa baschetbalistelor de la CSM Târgovişte. Partida a fost disputată astăzi, 24 septembrie, în Sala de sport a LPS Satu Mare, de la ora 18.00. Multe ratări, nervozitate şi lipsă de concentrare sunt doar câteva dintre elementele care au dus la pierderea partidei de […]

Olimpia Satu Mare a învins Corona Braşov cu scorul de 1 la 0

Olimpia Satu Mare a învins Corona Braşov cu scorul de 1 la 0

Elevii lui Tibi Csik au obţinut astăzi, 24 septembrie, trei puncte din duelul cu Corona Braşov. După un joc excelent, băieţii noştri au învins echipa braşoveană cu scorul de 1 la 0. Întâlnirea a avut loc de la ora 17.00 pe Stadionul Olimpia din Satu Mare. Băieţii noştri au marcat în minutul 10, dintr-o lovitură […]

În luptă cu valurile (Fotoreportaj)

În luptă cu valurile (Fotoreportaj)

Cei care au trecut astăzi, 24 septembrie, în jurul orei 14.30 pe Podul Decebal, au avut ocazia să admire un grup de trei caiachişti în timp ce dădeau piept cu valurile Someşului. Uneori curenţii de apă îi purtau departe de şuvoiul nestăpânit al apelor. Alteori, se „aruncau” în mijlocul talazurilor trezindu-se cu caiacele răsturnate şi […]