Specialiști în servicii sociale din Germania, Cehia, Austria, Italia și România s-au reunit într-un schimb de experiență desfășurat în Satu Mare, în cadrul unui proiect Erasmus+. Întâlnirea, organizată de Caritas Dieceza Satu Mare, are loc între 30 septembrie și 3 octombrie și are ca temă principală integrarea diversității culturale în activitatea socială. Proiectul, intitulat „Diversitatea […]
Direcția de Asistență Socială Satu Mare face un apel către cetățeni pentru a se alătura echipei de voluntari a Centrului Multifuncțional Social din zona Ostrovului. Cei care doresc să contribuie la bunăstarea comunității și să participe la un proiect cu impact pozitiv sunt invitați să se implice. Pentru mai multe detalii, accesați: https://infosm.ro/i/VoluntariatCentrulMultifunctional
Consiliul Județean Satu Mare a emis ordinul de începere a realizării documentațiilor tehnice pentru modernizarea drumului județean DJ193, ce leagă municipiul Satu Mare de județul Maramureș. Proiectul are ca obiectiv modernizarea a 40 de kilometri de drum, care tranzitează localitățile Păulești, Ambud, Petin, Apateu, Corod, Culciu Mic, Culciu Mare, Cărășeu, Lipău, Valea Vinului, Roșiori, Pomi […]
Adrian Dabija a câștigat pentru a treia oară consecutiv Cupa României la spadă masculin, după ce l-a învins cu 15–12 în finala competiției desfășurate la București pe Mihail Oprea (CSU Craiova). Scrimerul de la CSM Olimpia Satu Mare a încheiat competiția cu o singură înfrângere, suferită în faza grupelor, însă apoi a mers fără oprire […]
Satu Mare se află pe drumul cel bun în clasamentul celor mai atractive municipii din țară. Conform Indexului de Atractivitate Urbană, realizat de Institutul pentru Orașe Vizionare, Satu Mare ocupă locul 14 la nivel național și se clasează pe poziția a 3-a în regiunea de nord-vest, după Cluj-Napoca și Oradea. Analiza a avut la bază […]
Activitatea secției de pediatrie și a compartimentului de maternitate de la Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș, suspendată temporar Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș anunță suspendarea temporară a liniei de gardă pediatrie, a activității secției de pediatrie și a compartimentului de maternitate, din cauza lipsei de personal medical superior. Măsura va fi valabilă în perioada 1 – 14 octombrie 2024. […]
Institutului Național de Meteorologie a emis o avertizare meteo deCOD GALBEN de instabilitate atmosferică în județ valabilă începând cu această seară: 28 septembrie, ora 18 – 29 septembrie, ora 10 Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, averse însemnate cantitativ Zone afectate: Banat, Crișana, Maramureș, vestul Transilvaniei, local la munte În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, vestul […]
Un eveniment tragic a zguduit comunitatea din județul Satu Mare, după ce un agent de pază a fost găsit carbonizat într-un parc fotovoltaic de lângă localitatea Petea. Descoperirea macabră a fost făcută de colegii săi de la echipa de intervenții. Conform reporterilor TV1 Satu Mare, polițiștii anchetează cazul și nu exclud posibilitatea unei crime. Alarmat […]
În această dimineață, polițiștii sătmăreni au desfășurat o acțiune amplă de tip „razie” în orașul Negrești-Oaș și în localitățile arondate, cu scopul de a preveni și combate orice fapte care pot afecta ordinea și siguranța publică. Acțiunea vizează atât abaterile de la regimul rutier, cât și infracțiunile cu violență, traficul de persoane sau de substanțe […]
Vineri, 27 septembrie, Detașamentul de Pompieri Satu Mare a intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism parcat pe strada Gheorghe Barițiu, în municipiul Satu Mare. La fața locului s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă și cinci cadre militare. La sosirea echipajelor de intervenție la locul evenimentului, acestea au reușit […]
Programul spectacolelor Trupei „Mihai Raicu” 𝐎𝐂𝐓𝐎𝐌𝐁𝐑𝐈𝐄 𝟐𝟎𝟐𝟒 🌼 Joi 3 octombrie 2024, ora 19.00 – Teatrul de Nord, Sala Mare Spectacol găzduit: 𝐈𝐀𝐓𝐀̆-𝐍𝐄 𝐀𝐈𝐂𝐈! O producție Touchstone Creative, în parteneriat cu Teatrul Național „I. L. Caragiale” București Proiect cultural co-finanţat de Administrația Fondului Cultural Național ––––––––– 🌹 Sâmbătă 5 octombrie 2024, ora 19.00 – Teatrul […]
Organizația PSD Satu Mare demonstrează încă o dată angajamentul său față de comunitate și solidaritatea în fața tragediilor care afectează România. Membrii organizației municipale PSD Satu Mare s-au mobilizat rapid pentru a veni în sprijinul celor afectați de inundațiile din județul Galați. Prin intermediul Crucii Roșii Române, filiala Satu Mare, aceștia au donat alimente, pături, […]
Începând cu 15 octombrie, Muzeul de Artă Satu Mare redeschide porțile activităților de educație muzeală dedicate elevilor claselor VI-XII, în cadrul programului „Școala Altfel”. Două activități captivante îi așteaptă pe elevi să exploreze istoria și arta locală: **1. „Prin centrul Sătmarului: patrimoniul povestit”** Un tur ghidat pentru clasele VI-XII, prin care elevii vor putea descoperi […]
Direcția Silvică Satu Mare, în colaborare cu Rotary Club Satu Mare, a inaugurat un nou traseu tematic la Luna Șes, în zona administrată de Ocolul Silvic Negrești Oaș. Traseul, intitulat „Școala din Pădure”, a fost deschis în cadrul evenimentului organizat de Rotary Club Samus Satu Mare „Drumul Horincii” și reprezintă o nouă atracție pentru iubitorii […]
Zeci de pompieri din întreaga țară s-au adunat azi, 26 septembrie, la Satu Mare pentru a-și demonstra forța, viteza și anduranța în cadrul Concursului internațional „Scări”, desfășurat în Palatul Administrativ. Competiția, care presupune urcarea celor 210 trepte până la etajul 10 al clădirii, a adus laolaltă participanți dornici să-și depășească limitele și să-și testeze abilitățile […]