
Zeci de pompieri din întreaga țară s-au adunat azi, 26 septembrie, la Satu Mare pentru a-și demonstra forța, viteza și anduranța în cadrul Concursului internațional „Scări”, desfășurat în Palatul Administrativ.
Competiția, care presupune urcarea celor 210 trepte până la etajul 10 al clădirii, a adus laolaltă participanți dornici să-și depășească limitele și să-și testeze abilitățile esențiale în meseria de pompier. Evenimentul a fost un prilej de întrecere și camaraderie, evidențiind provocările fizice specifice acestei profesii și dedicarea de care dau dovadă pompierii zi de zi.