„Drumul Crucii” a fost refăcut azi, 8 aprilie, în Miercurea Mare, pe străzile din Satu Mare, de 70 de actori amatori, veniți din toată țara. Reprezentația simbolică s-a încheiat cu scena răstignirii și cu un moment ecumenic.
„Drumul Crucii”, un teatru stradal în care sunt implicați 70 de actori amatori, este un proiect inițiat de artistul ceramist din Maramureș, Daniel Leș, prin care acesta își propune să amintească evenimentele care s-au petrecut cu două milenii în urmă, în ziua în care Mântuitorul a fost răstignit pe cruce. Spectacolul de peste o oră și jumătate, a avut o puternică încărcătură emoțională.
Reprezentația a fost cât se poate de convingătoare. Iisus Hristos a fost lovit cu pumnii şi cu picioarele, îmbrâncit şi rostogolit, bătut cu biciul, scuipat, umplut de sânge, iar la final crucificat.
Procesiunea a pornit de pe platoul din Piața 25 Octombrie, din fața Palatului Administrativ, de unde mulțimea s-a îndreptat spre Pasajul „Corneliu Coposu”, a înconjurat parcul din Centrul Vechi, după care s-au oprit în fața Magazinul „Someșul”, pe pasajul pietonal. Drama jucată pe străzile Sătmarului a culminat cu momentul răstignirii, ce a avut loc pe Pasajul Pietonal „Corneliu Coposu”.
Sătmărenii au urmărit cu interes jocul personajelor înveșmântate în costume de epocă: Iisus, Pilat din Pont, Barnabas, Maria (mama lui Iisus), soldații romani și noriodul strâns pentru a urma procesiunea.
Actorul care a jucat rolul lui Iisus a apărut îmbrăcat într-o cămașă de pânză, cu părul încâlcit, purtând pe spate o cruce din lemn, iar pe cap o coroană de spini.
Procesiunea s-a încheiat cu răstignirea lui Iisus și cu o rugăciune, rostită în cor de către cei prezenți.
„În 2015 aniversăm 10 ani de la prima reprezentație a Drumului Crucii în Săptămâna Patimilor. În preajma Sărbătorilor de Paşti (acum 15 ani) eram la Bucureşti la o expoziţie de ceramică. Cu cât se apropiau sărbătorile, se accelera ritmul alergării cumpărătorilor. Oferte de tot felul îţi furau ochii. M-am oprit o clipă şi gândul care mi-a venit a fost dacă asta e tot ce facem noi când vin Paştele. Cum am reacţiona dacă L-am vedea pe Iisus Hristos purtându-şi crucea chiar pe străzile noastre? Am fi oare atunci dispuşi să ne oprim câteva clipe, să medităm la esenţa Sărbătorilor Pascale? Cum ar fi posibil să aducem în realitate această istorie, pe care cu toţii o cunoaştem, dar care în ultima vreme este tot mai diluată?
Ca răspuns am fost inspirat de o imagine, pe care o vedeam foarte clar în mintea mea: se contura puternic imaginea lui Iisus ducându-Şi crucea, înconjurat de soldaţi pe străzile asfaltate. Pentru moment am văzut o frântură din agonia Lui transpusă în zilele noastre. Am fost provocat atunci să fac tot ce pot, pentru ca această aducere aminte să renască în zilele noastre, în memoria omului modern”, spune Daniel Leș, inițiatorul acestui demers.
Un Comentariu la "„Drumul Crucii”, refăcut în mod simbolic pe străzile Sătmarului (Galerie foto)"