Printr-un proiect implementat de Asociația „Stea”, tinerii cu probleme în ceea ce privește incluziunea socială vor învăța să muncească iar ulterior să-și găsească o slujbă. Proiectul este sprijinit și de Primăria municipiului, reședință de județ.
Potrivit celor declarate de directoarea Asociației „Stea”, Cristina Bala, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate azi, 11 martie, este vorba despre proiectul „Start pentru incluziune socială prin muncă”, prin care tinerii vor învăța să muncească. De asemenea, acest demers reprezintă și un program de terapie ocupațională prin horticultură pe care reprezentanții Asociației „Stea” doresc să o dezvolte ulterior într-o adevărată afacere de economie socială.
În luarea de cuvânt, primarul Dorel Coica a declarat că s-a identificat un teren în Satu Mare care va fi dat celor de la Asociația „Stea” pentru a-și putea desfășura proiectul. Mai concret, inițiativa prevede înființarea unei grădini și a unui solar pentru copiii străzii.
Problema atribuirii acestui teren va constitui tema ședinței extraordinare a Consiliului Local Satu Mare, ce a fost convocată în data de 13 martie.
Terenul în cauză este situat pe strada Curtuiuș și are o suprafață de 1.439 de metri pătrați.
