Că alcoolismul face ravagii trăsnitoare printre mulţi adolescenţi, ştie deja toată lumea. Dar ca un puşti de 15 ani să fie tentat de alcool în aşa hal încât să vrea să-l fure din magazin, indiferent de riscuri, mai rar…Sâmbătă, 16 octombrie a.c. un minor în vârstă de 15 ani a încercat să sustragă dintr-un magazin o sticlă de coniac de marca „Alexandrion” de 700 ml în valoare de 35,99. Acesta a declarat că a observat că o sticlă de pe raft nu avea codul de bare aplicat şi i s-a părut că o poate sustrage mai uşor. Tânărul a încercat să treacă de casa de marcat fără să plătească, ascunzând sticla în pantaloni. “Figura” n-a ţinut. Produsul a fost restituit reprezentantului magazinului, iar tânărului i-au fost întocmite acte premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, acesta fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Păcat de copilăria lui…