O femeie în vârstă de 62 de ani din Cuţa a ajuns la Spitalul Judeţean din Satu Mare cu gâtul rupt, după ce a căzut din căruţă. În urma investigaţiilor medicale efectuate la spital, femeia a fost transportată la secţia Neurochirurigie din Baia Mare.
Accidentul a avut loc ieri după amiază, femeia dezechilibrându-se şi căzând din căruţă. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean Satu Mare, Constantin Demian, femeia a ajuns la UPU Satu Mare cu fractură de coloană cervicală şi cu suspiciunea creării unui hematom intracranian. După ce i s-au făcut radiografiile necesare, aceasta a fost transportată la secţia de Neurochirugie a spitalului din Baia Mare. Medicii sunt rezervaţi în ce priveşte şansele de supravieţuire ale femeii.