Sfârșit de săptămână în siguranță, alături de jandarmii satmăreni

Indiferent vorbim despre competiții sportive, manifestări cultural artistice sau activități de picnic, jandarmii sătmăreni vor fi la prezenți pentruasigurarea siguranței participanților.

Festivalul La Dâmburi care va avea locvineri și sâmbătă la Satu Mare, Zilele Iancului cese vor sărbători duminică la Ianculești și meciurilede fotbal programate în Liga a III a de fotbal întreOlimpia MCMXXI – C.S. Sănătatea Servicii Publice, CSM Olimpia Satu Mare – ASCS Crișul Sântandrei și CSM Victoria Carei – C.S. Minerul 1947 Ocna Dej sunt activități unde jandarmiisătmăreni vor asigura măsuri specifice.

 Le recomandăm tuturor participanților respecte indicaţiile organizatorilor/forțelor de ordine, supravegheze cu atenție copiii, aibăgrijă de bunurile personale, iar în cazul în care se află într-o situație dificilă solicite sprijinuljandarmilor.

Prin măsurile stabilite la nivelul unității, jandarmii sătmăreni sunt pregătiți intervină încel mai scurt timp în sprijinul cetățenilor.  

Dacă sunteți martorii săvârșirii unor fapteantisociale sau dacă aflați într-o situație dificilă, solicitați ajutorul forțelor de ordine aflate îndispozitiv sau apelați numărul unic pentru apeluride urgenţă 112.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.