Un şofer beat a rupt cablurile de curent

Un bărbat de 55 de ani, domiciliat în județul Botoșani, în timp ce efectua lucrări cu un utilaj de excavație in localitatea Certeze, ar fi rupt cablurile de curent electric, aflate pe stâlpii de la marginea părții carosabile.

Procedura de testare cu aparatul etilotest a bărbatului a indicat o concentrație de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i prelevate mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a gradului de alcoolemie.

Oamenii legii au efectuat verificări în bazele de date, constatând faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere de nicio categorie, iar utilajul de excavație pe care acesta l-a condus nu este înmatriculat sau înregistrat.

În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.