Actiune anticoruptie la Penitenciar

Direcția Generală Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Satu Mare și Penitenciarul Satu Mare, au organizat și desfășurat, în perioada 13 septembrie – 16 septembrie 2022, 6 activități de informare anticorupție cu personalul Penitenciarul Satu Mare, la care a participat conducerea acestei instituții precum și un număr de 91 de lucrători.

Acestea fac parte dintr-o serie de activități de informare și conștientizare cu privire la fenomenul corupției, înţelegerea standardelor de integritate de către funcţionarii publici şi adoptarea unui comportament integru atât în calitate de funcţionari, cât şi de cetăţeni. În cadrul întâlnirilor, lucrătorii S.J.A. Satu Mare au prezentat aspecte privind identitatea instituțională a D.G.A. și responsabilitățile ce revin acesteia în cadrul realizării obiectivelor specifice ale S.N.A. 2021-2025.

De asemenea, în scopul creșterii gradului de educație anticorupție a personalului din cadrul autorităților și instituțiilor publice, s-au prezentat competențele D.G.A., infracţiunile de corupţie şi cele asimilate acestora, consecinţele şi costurile corupţiei, moduri de sesizare ale faptelor de corupție, implicit Call Center-ul Anticorupţie 0800.806.806, precum și cazuri de corupţie instrumentate cu participarea Direcției Generale Anticorupție în care au fost implicați funcționari publici din sistemul penitenciar.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.