Un accident feroviar s-a produs astăzi, 5 aprilie în judeţul Bihor, intre Oradea și Satu Mare. Vagonul unui tren de marfă s-a răsturnat, iar alte două au deraiat în timpul unor manevre în halta Diosig.
Anunţul a fost făcut, printr-un comunicat, de CFR, care arată că este vorba despre un tren privat de marfă, ce aparţine operatorului privat Cargo Trans Vagon.
În timpul manevrei trenului, de la linia 4 la linia 2 din halta Diosig, un vagon s-a răsturnat, iar alte două au deraiat.
Trenul are în compunere 12 vagoane goale.
„Pentru menţinerea continuităţii transportului feroviar de călători, SRCF Cluj asigură transbordarea pasagerilor din trenurile 10604, tren privat, şi R 6812 CFR Călători, care tranzitau halta Diosig, cu mijloace auto, între staţiile Săcuieni Bihor – Oradea”, arată comunicatul CFR.
Incidentul vine la nici două săptămâni după ce un alt tren, care venea la Oradea, a deraiat în zona Ciucea.
Sursa: www.ebihoreanul.ro