Jandarmii sătmăreni au fost solicitați să intervină în această seară (azi 5 ianuarie) într-o situație mai puțin obișnuită.
Un câine, asemănător celor din rasa Pitbull, se plimba de unul singur pe strada Ilarie Chendi din municipiul Satu Mare.
La fața locului s-a deplasat grupa de intervenție, care a găsit un mascul din rasa American Bully în zona indicată.
Câinele a fost “convins” să urce în duba Jandarmeriei, iar aceștia au reușit să-l identifice pe stăpânul patrupedului în mai puțin de o jumătate de oră.