Pe parcursul acestui sfârşit de săptămână (26-28 iunie), cu prilejul manifestărilor organizate pentru sărbătorirea „Zilelor Județului Satu Mare” jandarmii au constatat patru fapte de natură contravenţională şi patru fapte de natură penală. Totodată, un număr de patru infractori au fost prinşi în flagrant.
Tulburarea ordinii şi liniştii publice şi provocare de scandal au fost faptele de natură contravenţională pentru care, în acest sfârşit de săptămână jandarmii sătmăreni au aplicat un avertisment scris şi trei amenzi contravenţionale, în valoare de 600 de lei.