Dr. Giovana Tincu, alături de peste 100 de copii la „Dințișorii Veseli”, în Satu Mare

Peste 100 de copii au trecut, în 5 și 6 septembrie, pragul evenimentului „Dințișorii Veseli”, organizat la dm din Shopping City Satu Mare, unde au avut parte de activități dedicate sănătății orale și de o întâlnire cu medicul stomatolog.

La Satu Mare, medicul colaborator ales pentru această campanie a fost dr. Giovana Tincu, care, timp de două zile, a consultat peste 100 de copii și a discutat cu părinții despre importanța prevenției și a controalelor stomatologice efectuate încă de la vârste mici.

Copiii au prins curaj la stomatolog

Evenimentul a fost conceput astfel încât cei mici să descopere că vizita la stomatolog nu trebuie să fie un motiv de teamă. Prin joacă, activități interactive și interacțiunea cu medicul, copiii au putut face primii pași spre o relație mai relaxată cu cabinetul stomatologic.

Experiența de la Satu Mare a fost una apreciată și de dr. Giovana Tincu, care a vorbit despre întâlnirea cu cei mici și despre preocuparea părinților pentru sănătatea orală.

„În cele două zile dedicate «Dințișorilor Veseli» am consultat peste 100 de copilași și am povestit cu și mai mulți părinți preocupați de sănătatea zâmbetului celor mici. Am râs, am sfătuit, am depășit teama primului consult și ne-am jucat. Mă bucur mult să văd că există preocupare pentru prevenție încă de la vârste mici”, a transmis dr. Giovana Tincu.

Medicul stomatolog a apreciat colaborarea și atmosfera creată în jurul evenimentului, mulțumind organizatorilor pentru alegerea sa ca medic colaborator.

„Mulțumesc dm drogerie markt România și PRbeta Agency pentru că m-ați ales medic colaborator. A fost un eveniment reușit”, a mai transmis dr. Giovana Tincu.

Prevenția, importantă încă din copilărie

Evenimentul „Dințișorii Veseli” a pus accent pe prevenție și educație pentru sănătatea orală, dar și pe nevoia de a-i ajuta pe copii să își depășească teama de medicul stomatolog încă de la primele vizite.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.