
Biblioteca Județeană Satu Mare organizează miercuri, 17 ianuarie, cu începere de la ora 15:00 evenimentul aniversar Carol C. Koka, prilejuit de împlinirea a 75 de ani de la nașterea profesorului, scriitorului și publicistului aniversat. Evenimentul se va derula la sediul central al instituției, în Sala mare de conferințe, la etajul I, în prezența sărbătoritului, a familiei, colaboratorilor și prietenilor acestuia.
Contextul creat îi oferă poetului Carol C. Koka prilejul de a-și prezenta și cel mai recent volum de versuri, intitulat „Poezii sentimentale”, recent scos de sub tipar la Editura „Someșul”. Despre activitatea literară și publicistică a autorului, dar și despre frânturi din activitatea didactică a lui Carol C. Koka va vorbi dr. Viorel Câmpean, acesta având privilegiul de a fi fost elevul profesorului Koka. Onoranta misiune de a vorbi despre volumul de versuri „Poezii sentimentale” îi revine Martei Cordea. Moderatoarea evenimentului va fi Dariana Săsărman–Țou, managerul Bibliotecii Județene Satu Mare.
Și cum poezia se îngemănează frumos cu muzica, atmosfera colocvială a evenimentului va fi întregită de vocea și chitara îndrăgitei cantautoare și interprete de muzică folk Georgeta Govor.
La eveniment sunt invitați să participe scriitori, oameni de cultură, profesori, prieteni și apropiați ai autorului, jurnaliști și bibliotecari, membri ai comunității locale și județene iubitori de literatură.