Victorie pentru CSM Olimpia Satu Mare, și urcăm pe locul 2 în clasament

Echipa de fotbal al Clubului Sportiv Municipal Olimpia Satu Mare a învins și în retur formația Sănătatea Cluj, și cu această victorie urcăm din nou pe locul doi în clasamentul ligii a 3-a.

Elevii antrenați de Cosmin Iuhas au început meciul de sâmbătă mai timid. Oaspeții clujeni au profitat de situație, și după o neatenție al defensivei noastre au deschis scorul prin Denis Paul (0–1).

Însă băieții noștrii nu s-au lăsat bătuți și au revenit repede în joc, aruncându-se în atac. După doar șapte minute de la deschiderea scorului Viorel Chinde a egalat: după o pasă lungă perfectă, marca Zsiga Ervin,mijlocașul CSM Olimpiei a preluat mingea în careul advers, și-a așezat-o pe piciorul drept, șutând imparabil pe colțul lung al porții adverse (1–1).

Cu doar câteva minute mai târziu Zsiga putea să readucă echipa în avantaj, însă portarul Checicheș a reușit să scoată de sub bară mingea șutată de la distanță de către căpinatul sătmărean.

După unele ocazii bune al echipei noastre, Moussa Samake a reuști să înscrie și el: Cătălin Oanea a întors mingea în fața porții de pe linia de fund, chiar pe piciorul atacantului malinez, care singur în fața porții goale a îndeplinit o formalitate (2–1).

În repriza a două băieții noștrii au ținut bine de minge, în minutul 63 având posibilitatea de a mări diferența, însă șutul lui Denis Lazăr deviat de apărătorii clujeni a nimerit bara porții adverse.

În ultimele minute de joc „virușii verzi” au încercat să forțeze în atac, dar defensiva noastră a stat bine în teren, iar Denis Moldovan a apărat singurul șut periculos trimis pe poartă.

Așadar, CSM Olimpia Satu Mare revine pe locul doi în clasament, având și două puncte avans față de ocupanta locului trei, Lotus Băile Felix. Însă, a rămas diferența de opt puncte în spatele liderului, SCM Zalău, care a smuls 3 puncte în meciul disputat sâmbătă la Carei.

CSM Olimpia Satu Mare vineri va juca la Baia Mare, împotriva lanternei roșii Minaur, iar peste două săptămâni va urma derbiul de Satu Mare cu SC Olimpia MCMXXI.

Declarația antrenorului Cosmin Iuhas

„Am reușit să legăm a doua victorie, învingând Sănătatea Cluj, o echipă bună a seriei. Felicit băieții pentru atitudinea de astăzi. La fel, ca și la meciul din Sântandrei, ultimele douăzeci de minute am suferit, dar până la sfârșit am reușit să ne apărăm poarta, să nu mai înscrie echipa adversă. Am avut o primă repriză bună, început de repriza a doua la fel, bun. Dacă reușeam să înscriem al treilea gol, cred că era altă față a jocului. Importantă a fost pentru noi victoria, modul cum au luptat acești băieți. și cum s-au dăruit, ca această echipă să facă încă o victorie. Mai avem un pic din acest an. Sperăm, ca la Baia Mare să avem aceași atitudine și aceași dăruire, că ne ateaptă un meci greu, pe care trebuie să-l câștigăm.”

LIGA 3, SERIA 10, ETAPA 11

CSM Olimpia Satu Mare – CS Sănătatea Servicii Publice 2–1 (2–1)

Marcatori: Viorel Chinde 11, Moussa Samake 33, respectiv Denis Paul 4.

CSM Olimpia: Denis Moldovan – Paul Copaci, Mihăiță Mureșan, Alin Burdeț, Cătălin Oanea, Denis Lazăr, Viorel Chinde (86, Süveg Nándor), Zsiga Ervin (89, Adrian Bura), Adam Abdul-Wahab, Pop Nándor, Moussa Samake (71, Adrian Micaș).

Antrenor: Cosmin Iuhas

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.