Vernisajul expoziției de fotografie „Point of views”

Fotoclubul “Vasile Vénig László” din Carei sărbătorește în această toamnă zece ani de la înființare și pregătește o serie de expoziții deosebit de importante în cadrul „Toamnei Artei Fotografice 2023”, în centrul expozițional GPU PHOTO Global Photographic Union.

Cu ocazia aniversării, acordăm o atenție deosebită expoziției “Point of Views 2023”, care va avea loc sâmbătă, 4 noiembrie 2023, începând cu ora 17:00, în Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi din Carei. Această expoziție se desfășoară sub patronajul Asociației Artiștilor Fotografilor din România, Asociației Mondiale a Artiștilor Fotografi Maghiari și Asociației EuroFotoArt.

            În acest timp, City Rádió va emite în direct de la hotelul House of Charles din Carei, între orele 10:00 și 16:00.

Totodată se va lansa un catalog de artă fotografică, cuprinzând fotografii retrospective precum și cele care fac obiectul prezentelor expoziții.

În cadrul acestui eveniment vor fi prezentate lucrări impresionante ale membrilor clubului de fotografie, fotografii care au fost surprinse în ultimul an.

Vom putea admira lucrările lui Bikfalvi Zsolt, Csomai Dávid, Farkas Alexandra, Dragoș Georgescu, Marius Georgescu, Hágó Attila Nándor, Kinda Botond, Oláh Annamária, Simay Zsolt, Seremi Júlia și Vágányik Marius.

Debutanți: Băbțan Daniel, Kaltenbacher János, Kovács Szabolcs, Poósz Alex, Ștefănuți Adrian.

Parteneri media: City Radió și House of Charles.

Vizitarea expoziției precum și participarea la vernisaj sunt gratuite. Îi așteptăm cu drag pe toți cei interesați

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.