Trupa Mihai Raicu reia joi spectacolul LA VIE EN ROSE

Proaspăta premieră a Trupei Mihai Raicu, LA VIE EN ROSE, se reia joi 2 noiembrie, de la ora 19.00, în sala mare a Teatrului de Nord.  

Gigi Căciuleanu, creatorul spectacolului, are o impresionantă activitate, dansând sau creând dansuri pe marile scene ale lumii. „La Vie En Rose” prezintă coregrafic, în toată complexitatea sa plină de viață, relația de cuplu amoros și romantic. Spectacolul se compune din întâlnirile, cunoașterile, despărțirile și reîntâlnirile dintre 5 dame și 5 domni. Cuplurile se formează și se consumă pe fondul muzical inegalabil al șansonetei franceze, pe melodiile care ne vin prima oară în minte atunci când ne imaginăm izul romantic prezent pe străduțele franceze –  înguste, pietruite, luminate cald din loc în loc, și pe care, în răstimp, se aud tocurile unei doamne sau se zăresc două siluete îmbrățișate. Însă aceleași întâlniri care ne fac să vedem viața în roz ne reamintesc la fel de bine și de griul cotidian, de frustrările unei relații pline de pasiune, de durerea unei despărțiri.

Din distribuție fac parte actorii: Roxana Fânață, Andrei Gîjulete, Ioana Cheregi, Andrei Stan, Dorina Nemeș, Bianco Erdei, Raluca Mara, Vlad Mureșan, Anette Marka, Sergiu Tăbăcaru.

La acest spectacol este valabil abonamentul „Radu Sas”. Informații și bilete: Agenția teatrală, str. Horea nr. 6. Telefon: 0261712106 | 0786538580.

Bilete online: https://teatruldenord.biletmaster.ro/ron/PlaceInfo/2201.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.