Remiză pentru fetele noastre cu echipa de pe locul doi din serie

Echipa de fotbal feminin a Clubului Sportiv Municipal Olimpia Satu Mare a obținut un nou punct în campionatul ligii a 3-a, după remiza de duminică de pe teren propriu, din prima etapă a returului cu formația ACS Academia de Fotbal Floreşti, scor 1–1.

Fetele antrenate de cuplul Ioan „Lulu” Dragomir-Szűcs Yvette au avut o prestație bună și au reușit să revină de la 0–1 în fața echipei ce ocupa înaintea etapei poziția a 2-a.

Sătmărencele au marcat prin  Bianca Temian.

De remarcat că etapa trecută CSM Olimpia Satu Mare a învins pe teren propriu echipa de pe primul loc, UTA Arad, iar cu această remiză s-a apropiat la două puncte de ocupantele locurilor 3 și 4, respectiv CSM Deva și CFR Cluj.

„Încet prindem și noi ritmul competiției. Avem un lot format din sătmărence și foarte puține dintre noi am avut ceva experiență de competițe. Dar jocul echipei arată din ce în ce mai bine, și acum am avut multe ocazii, dar din păcate nu am reușit să înscriem decât o singură dată” – a declarat Szűcs Yvette.

Etapa următoare e una de pauză pentru fetele noastre iar în runda a 8-a, pe data de 12 noiembrie acestea se vor deplasa la Baia Mare, unde vor întâlni pe Venus, club care în acest sezon reprezintă culorile CFR-ului.

FOBAL FEMININ, LIGA 3, SERIA 1, ETAPA 6

CSM Olimpia Satu Mare – ACS Academia de Fotbal Floreşti 1–1.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.