La data de 16 septembrie 2023, Satu Mare a redevenit capital dansului sportiv pentru o zi, deoarece pe durata întregii zile, s-a desfășurat cea de-a XII-a ediție a Cupei Sătmarului la dans sportiv – un concurs național, cu participarea a peste 200 de perechi și a cca. 100 de fetițe care au dansat solo, sportivi veniți din toată țara.
Competițiile s-au desfășurat în peste 30 de categorii de concurs, pe secțiuni și vârste diferite, cu participarea copiilor de la 4 anipână la adulți de vârsta seniori – categorie la care au participat 2 perechi.
Pentru al 12-lea an consecutiv, gazda competiției a fost clubul sportiv Royal Dance Club, care pe această dorește să mulțumească în primul rând tuturor sportivilor care au depusefortul de a se pregăti pentru competiții, dar și părinților copiilor din clubul nostru care au făcut toate demersurile pentru ca acest eveniment să aibă loc din nou, la aceeași calitate ca în toți anii de până acum.
Mulțumiri se îndreaptă și către instituțiile publice, persoanelejuridice care au contribuit la eveniment, după cum urmează: Federației Române de Dans Sportiv, Ministerului Sportului, a Primăriei Satu Mare, Casei de Cultură a Sindicatelor și Centrului Cultural „G.M.Zamfirescu”, tuturor sponsorilor și partenerilor evenimentului, și nu în ultimul rând mulțumim tuturor sportivilor școlii care au muncit cot la cot, zi de zi pentru a avea rezultate cât mai bune pe ringul de dans.
Vă prezentăm, așadar, rezultatele sportivilor noștri pe secțiuni și categorii de vârstă:
Locul 5: Mark Horvath – Denisa Graz;
Locul 2: Radu Kocsis – Crina Dobra
Locul 2: Radu Kocsis – Crina Dobra
Locul 4: Cristian Mark Kovacs – Ema Andreea Lucuț
Locul 5: Darius Ciprian Iepure – Armina Iepure
Locul 15: Alessio Bocrici – Daria Dragoș
Locul 12: Radu Kocsis – Crina Dobra
Locul 5: Erik Zsebenyi – Gabriela Maria Pușcșaiu
Locul 6: Radu Kocsis – Crina Dobra
Locul 11: Alessio Bocrici – Daria Dragoș
Locul 13: Darius Ciprian Iepure – Armina Iepure
Locul 21: Cristian Mark Kovacs – Ema Andreea Lucuț
Locul 2: Armin Andrei Dohi – Lara Maria Câmpan
Locul 6: Bogdan Cristian Bura – Isabel Harkel
Locul 3: Bogdan Cristian Bura – Isabel Harkel
Locul 5: Armin Andrei Dohi – Lara Maria Câmpan
Locul 4: Ianis Domuț – Lara Hiri
Locul 7: Vlad Luca Bura – Mara Ioana Șteer
Locul 9: Raul Victor Marchiș – Raissa Florea
Locul 2: Ianis Domuț – Lara Hiri
Locul 5: Raul Victor Marchiș – Raissa Florea
Locul 9: Vlad Luca Bura – Mara Ioana Șteer
Locul 1: Lara Hiri – Amina Iepure
Locul 2: Lara Câmpan – Mara Șteer
Locul 6: Victoria Mureșan – Victoria Vasiac
Locul 1: Maria Alexandra Hoara – Rania Denisa Busta
Locul 2: Helga Tomșa – Sofia Coman
Locul 5: Gloria Alexandra Mare – Adnana Maria Monac
Locul 4: Sofia Maria Coman
Locul 9: Elena Helga Tomșa
Locul 3: Adnana Maria Monac
Locul 8: Gloria Alexandra Mare
Locul 7: Reghina Hanna Vida
Locul 9: Leah Frenți
Locul 10: Mara Maria Mocan
Locul 13: Surya Maria Pop
Locul 19-21: Victoria Vasiac
Locul 19-21: Victoria Mureșan
Vă reamintim faptul că evenimentul Cupa Sătmarului la Dans Spotiv a fost întotdeauna printre cele mai importante concursuri de dans ce se organizează anual pe teritoriul României, sportivii având posibilitatea de a dansa și obține de trei ori valoarea punctelor obținute la un concurs obișnuit.
C.S. Royal Dance Club a fost înfiinţată de Otto Varga şi Ovidiu Ignat în anul 1993 şi a devenit membru al F.R.D.S (Federaţia Română de Dans Sportiv) chiar după un an de la înfiinţarea clubului în anul 1994.
Clubul nostru are ca scop principal, sprijinirea şi coordonarea activităților de dans sportiv de masă şi de performanţă pentru toate categoriile de vârstă.
Club Sportiv Royal Dance Club este organizator de cursuride dans sportiv: Cha Cha Cha, Jive, Paso Doble, Quick Step, Slow Fox, Rumba, Samba, Tango, Vals Wienez, Vals Lent, ce se desfăşoară în localitatea Satu Mare, în incinta Casei de Cultura a Sindicatelor, la etajul 1.
În perioada următoare sportivii școlii se pregătesc intenspentru a participa la următoarele competiții din sezonul de toamnă-iarnă.