Noi scumpiri la carburanţi, tutun şi alcool din 1 ianuarie

Urmează noi scumpiri la combustibili, alcool şi tutun. Potrivit Antena3, mai multe accize ar urma să crească de la 1 ianuarie, cu scopul de a acoperi gaura din buget.

Aşadar, vom plăti mai mult pentru combustibil, tutun, alcool, dar şi băuturi ce conţin mult zahăr.

Pentru benzină, motorină şi GPL, acciza urmează să se actualizeze cu rata inflaţiei, care are o medie de 14%. În aceste condiţii, prețul carburanţilor ar putea creşte cu până la 30 de bani pe litru. Dar, de asemenea, va depinde şi de marja de profit și de prețul materiei prime. Pentru un plin de motorină standard, am plăti cu aproximativ 15 lei mai mult.

Totul vine în contextul în care preţul mediu al unui litru de carburant a crescut cu 5% faţă de luna trecută, atunci când pentru 50 de litri plăteam cu 18 lei mai puţin pe combustibil. Iar specialiştii avertizează că toate aceste creşteri de preţ afectează în mod direct preţul produselor şi serviciilor, inclusiv al alimentelor.

Acest lucru este îngrijorător pentru că, în România, transportul comercial se face, în cele mai multe dintre cazuri, pe cale rutieră. Astfel că documentul obţinut de Antena 3 CNN prevede şi introducerea unei noi accize pe băuturile îndulcite cu un conţinut de zahăr.

În plus, accizele pentru tutun şi alcool se vor mări cu 10%.