Şofer încătuşat de poliţişti

La data de 3 septembrie, polițiștii satmareni au efectuat semnale de oprire unui autoturism, la volanul căruia s-ar fi aflat un bărbat de 61 de ani, din comuna Agriș.

Polițiștii au procedat la testarea conducătorului auto, cu aparatul etilotest, care ar fi indicat o concentrație de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. Față de bărbat a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.