Protest la început de an şcolar ?

Sindicatele din educație sunt nemulțumite că legea salarizării nu este gata, deși Guvernul le-a promis profesorilor că, pe 15 iulie, actul normativ va fi finalizat, iar aceștia vor știi cu cât le vor fi majorate salariile la începutul anului viitor.

Termenul a fost depășit cu mai bine de o lună și jumătate, dar legea este încă „în discuții”. Cadrele didactice au avertizat că, dacă nu văd majorarea cuprinsă în noua lege, de la 1 septembrie ies din nou în stradă.

În luna mai școlile au fost închise trei săptămâni. La acea oră, au fost discutate trei scenarii pentru majorarea salariilor cadrelor didactice. Profesorii vor să fie plătiți ca medicii.

Pentru a ține cont de limitările din PNRR, sindicatele au pus pe masa ministerului o propunere care încorporează sporurile în salarii, mai ales pentru personalul care lucrează în medii defavorizate.

Liderii de sindicat susțin că limitarea sporurilor la 20% nu este deloc o sarcină ușoară. Negocierile nu sunt ușoare.

După discuțiile purtate la Bruxelles, ministrul Finanțelor a anunțat că, dacă noua lege a salarizării și noua lege a pensiilor ar fi implementate simultan, România ar intra în incapacitate de plata.

Luni, 4 septembrie, la ora 16:00, sunt așteptate la Guvern sindicatele din Educație, după ce au amenințat că vor declanșa din nou o grevă la începutul anului școlar, dacă noua lege a salarizării nu va fi gata.