Evoluția studiului de fezabilitate pentru drumul expres Satu Mare – Baia Mare

Pataki Csaba și Ionel Bogdan, președinții consiliilor județene Satu Mare și Maramureș, Lenuța Cornea și Oliviu Buzgău, vicepreședinții Consiliului Județean Satu Mare și administratorul public al județului, Kovács Máté, au discutat astăzi mai multe aspecte tehnice referitoare la acest proiect de infrastructură, extrem de important pentru dezvoltarea economică a ambelor județe.

Drumul expres Satu Mare – Baia Mare va avea o lungime de 59 de km și va străbate următorul traseu: Satu Mare (DN 19 din Varianta de ocolire a municipiului Satu Mare) – Botiz – Odoreu – Livada – Medieșu Aurit – Apa – Seini – Pomi – Ardusat – Recea – Tăuții Măgherăuș – Baia Mare (Bd. Independenței).

Pe varianta de traseu sunt prevăzute 29 de pasaje, 22 de poduri și 8 noduri rutiere, 142 de podețe, o parcare de scurtă durată, un spațiu de servicii, respectiv un centru de întreținere și coordonare a traficului. Termenul stabilit pentru încheierea studiului de fezabilitate este finele acestui an.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.