Minivacanță cu multe amenzi date de jandarmii sătmăreni

În perioada minivacanței de Sfânta Maria, peste 200 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare au asigurat măsuri de ordine publică la evenimentele cultural-artistice, organizate în spațiul public. De asemenea, jandarmii  au acționat zilnic pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională, independent și în sistem integrat.

Deși s-ar fi dorit ca în acest sfârșit de săptămână să avem parte doar de evenimente plăcute, fără incidente, au existat și destule situații în care au fost luate  măsuri legale sancționatorii.

9300 de lei reprezintă valoarea totală a amenzilor aplicate de echipajele de jandarmerie în această minivacanță, cele  35 de sancțiuni contravenționale vizând în principal tulburarea ordinii și liniștii publice, consumul de băuturi alcoolice în locuri publice, provocarea de scandal, adresarea de injurii, precum și alte fapte prevăzute de legislația în vigoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.