Doi sătmăreni, implicaţi într-un accident în Maramureş (Foto)

Un grav accident de circulație s-a produs sambata, 22 iulie, în jurul orei 06.20 pe drumul național 19 pe raza localității Câmpulung la Tisa.

La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că o autoutilitară condusă de către un bărbat, de 38 de ani, din Satu Mare, într-o curbă a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un capăt de pod.

În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a șoferului și a unei pasagere, de 11 ani, care au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa: www.vasiledale.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.