Povestea lui Guszti. Omul care a adus culoare în viaţa Sătmarului (Foto)

Prea puţin vorbim despre personajele urbei noastre, cele care cândva au dat farmec și culoare Sătmarului. Nu sunt mulţi. Însă prin prezenţa lor au adus un dram de “altceva” în cotidianul de dinainte de 1989.

Unul dintre personajele îndrăgite de către sătmăreni care se plimba în fiecare zi pe străzile oraşului era Guszti (Sarkadi Guszti). Era imposibil să-l treci cu vederea. Era un om cu scăpărări de noblețe.

Guszti avea o poveste aparte şi … tristă. Crescut într-o familie bună, acesta și-a pierdut mințile după instaurarea comunismului, atunci când familia sa și-a pierdut averea. Neputând să treacă peste această tragedie, Guszti a reuşit să salveze din acea lume apusă, doar o frântură de aparenţă. Umbla pe străzi cu eșarfe viu colorate, vestoane cadrilate, pantaloni bufanți și pantofi cu vârf foarte ascuțit. În anii comunismului acesta era o pată de culoare, în mijlocul unei lumi cenuşii.

Se spune că croitorii orașului îi confecționau tot felul de haine înzorzonate.Gusti era al orașului și orașul era al lui. Nici autoritățile vremii, nu l-au deranjat, tolerându-i, ieşirile în public. Toţi îl iubeau şi poate, din când în când, ar merita să ne amintim de el, de omul care a revigorat, întrucâtva viaţa citadină din Satu Mare.

Sursa foto: Facebook Satu Mare Non Stop

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.