Incepe nebunia? Și cadrele sanitare se pregătesc de grevă

indicaliştii din domeniul sănătăţii vor picheta Ministerul Sănătăţii marţi, iar în data de 8 iunie va avea loc o grevă de avertisment cu întreruperea activităţii timp de două ore. De asemenea, este programată o grevă generală în data de 15 iunie. Motivele protestului se referă la nerespectarea Legii 153/2017, neprimirea drepturilor salariale, proiectul de ordonanţă de urgenţă care impune măsuri nefavorabile şi deficitul de personal în sistemul de sănătate şi asistenţă socială.

Federaţia Sanitas solicită modificarea proiectului de ordonanţă de urgenţă privind măsurile fiscal-bugetare, prorogarea unor termene și angajări continue în sănătate și asistență socială fără afectarea bugetelor instituțiilor. De asemenea, cer punerea în aplicare a Legii 153/2017 pentru toţi angajaţii din sistemul de sănătate și asistență socială, acordarea salariilor de bază conform grilei și calcularea sporurilor în raport cu salariul în plată.

Sindicaliştii mai solicită calcularea tarifului orar pentru gărzi și a indemnizaţiei de hrană în raport cu salariul minim brut pe ţară, finanțarea corectă și suficientă a instituțiilor din sănătate și asistență socială, reluarea negocierilor pentru semnarea Contractului Colectiv de Muncă în sectorul bugetar sănătate, finanţarea voucherelor de vacanţă și oprirea destructurării reţelei medicale proprii a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Principalele revendicări ale sindicaliştilor includ creșterea veniturilor angajaților din sănătate, raportarea sporurilor de muncă la salariul de bază pentru personalul auxiliar, plata gărzilor medicilor la salariul de bază și deblocarea posturilor în sistemul sanitar. De asemenea, se solicită creșterea ponderii cheltuielilor din sănătate la nivelul mediei UE și alocarea unor sume mai mari per capita pentru sănătate, în conformitate cu media UE.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.