Un ciclon devastator se îndreaptă spre România. A făcut ravagii ăn Italia

Opt oameni au murit şi 13.000 au fost evacuaţi, in Italia, din calea unui ciclon teribil. Furtuna Minerva a lăsat localităţi întregi fără curent, iar drumurile şi căile ferate au fost măturate de ape. 

Precipitaţii nemaivăzute până acum, care în câteva ore au ridicat nivelul râurilor până s-au revărsat, au fost înregistrate în regiunea Emilia-Romagna. Toate cursurile de apă dintre Rimini şi Bologna, douăzeci şi unu în total, s-au revărsat între miercuri şi joi dimineaţă, inundând vaste zone din Romagna.

Ciclonul care a devastat mai multe regiuni din Italia se îndreaptă spre estul Europei. Meteorologii anunță că sunt așteptate ploi torențiale și căderi de grindină, dar și temperaturi ridicate pentru această perioadă.

„(Ciclonul n.r.) se va deplasa până în zona de est, sud-est a Europei (…) și cu siguranță rămân de interes și zonele din partea de sud, sud-est și est până săptămâna viitoare. Dar până săptămâna viitoare, și pe parcursul nopții și chiar și mâine vor mai rămâne de interes, sub influența acestui ciclon zone din Oltenia, Banat, Crișana și Maramureș pentru că el încă își mai produce efecte având în vedere încărcarea cu umezeală”, a spus Elena Mateescu, directorul ANM.

Nu sunt excluse căderi de grindină în perioada următoare. Vremea va rămâne instabilă până la finalul lunii mai, care este, oricum, cea mai ploioasă lună a primăverii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.