Prinşi cu vize expirate la Satu Mare

Miercuri, 17 mai, poliţiştii de imigrări din Satu Mare au desfăşurat activităţi specifice de control, pe raza de competenţă, pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor în ţara noastră.

Oamenii legii au depistat trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 23 şi 29 de ani, din Bangladesh, care nu mai îndeplineau condiţiile şederii pe teritoriul României.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că aceştia au intrat legal în România, în baza unei vize de lungă şedere, în scop de angajare, însă nu au întreprins demersurile necesare pentru prelungirea dreptului de şedere.

Ca urmare a celor constatate poliţiştii de imigrări au emis pe numele acestora decizii de returnare cu termen de plecare voluntară în termen de 15 zile, fiind sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare totală de 3.000 de lei, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.