Se schimbă regulile de circulaţie în Centrul Vechi (Foto)

Proiectul privind reabilitarea Centrului Vechi al municipiului Satu Mare va intra din 15 mai într-o nouă etapă.

Proiectul avansează rapid în Parcul Central, astfel că de săptămâna viitoare lucrările vor continua pe tronsonul Casa Albă- Hotel Aurora și se vor institui o serie de reguli provizorii.

-începând de sâmbătă, circulația rutieră va fi restricționată pe acest tronson. Restricțiile nu vor fi aplicate pietonilor, păstrându-se un coridor de 3 metri pentru accesul pietonal.

-pe tronsoanele Hotel Aurora- Casa de Modă, Casa Albă-str. Cuza Vodă, respectiv în fața Catedralei Romano-Catolice se va institui sens dublu pentru traficul auto, conform planșei.

– între Hotelul Aurora și Ceasul Electric, respectiv între Casa Albă și str. Cuza Vodă vor fi desființate locurile de parcare.

– va fi amenajate sensuri giratorii provizorii în zona Ceasul Electric și zona Muzeului de Artă.

Pentru a compensa reducerea locurilor de parcare, Primăria a găsit soluții alternative:

  1. proiectele privind construcția a două parcări supraterane pe str. Mihail Kogălniceanu și Decebal sunt în licitație;
  2. din fonduri private a fost amenajată o parcare pe str. Mihail Kogălniceanu, cu o capacitate de peste 100 de locuri.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.