Legea învăţământului preuniversitar, adoptată de Camera Deputaților

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul legii învăţământului preuniversitar, cu 191 de voturi „pentru”, 68 de voturi „contra” şi 11 abţineri.

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat că pachetul de legi ale educaţiei reprezintă proiectul ambiţios pe care coaliţia de guvernare şi l-a asumat.

Principalele modificari:

  • Examenul de admitere la liceu pentru 50% dintre locuri, suplimentar față de Evaluarea Națională
  • Religia, impusă ca disciplină opțională la Bacalaureat pentru elevii de la profilul uman, la proba specifică a profilului sau specializării
  • Banii pentru materialele profesorilor și posiblitatea de a primi o chirie de 400 de euro pe lună, amendamente eliminate din proiectul Legii învățământului preuniversitar
  • Obligația profesorilor de a promova diversitatea ca resursă de învățare, criticată de cultele religioase, a fost eliminată de deputații din Comisia de învățământ și înlocuită cu „respectarea diversității“
  • Profesorii care nu au locuință în localitatea unde au postul vor beneficia de decontarea transportului
  • Condamnații penal și cadrele didactice sancționate nu pot fi membri în consiliul de administrație al școlii
  • Hotărârile CA se vor lua cu majoritate de voturi, nu cu două treimi, cum este acum
  • Asociațiile de elevi, adăugate pentru prima dată în proiectul legii învățământuluidrept colaboratori ai Ministerului Educației
  • Telefonul mobil poate fi confiscat de la elevii din clasele primare și gimnaziu și predat părinților, potrivit unui amendament susținut și de ministrul Educației. Pentru elevii de liceu, decizia privind interzicerea telefoanelor rămâne la dispoziția școlii
  • Obligațiile și drepturile elevilor
  • Educația elevelor gravide și a elevilor părinți, introdusă pentru prima dată în legea învățământului. Măsuri propuse: consiliere școlară și psihologică, sprijin financiar, posibilitatea de a amâna examenele, dacă sunt în perioada de naștere
  • Exmatricularea elevilor, introdusă în proiectul de lege a învățământului, printr-o serie de amendamente susținute de Ministerul Educației, PSD, PNL, UDMR și AUR
  • Liceele pedagogice vor continua să formeze învățători, iar aceștia se vor putea angaja în învățământ ca suplinitori pentru doar 5 ani. Au nevoie de diplomă de facultate în pedagogia învățământului primar pentru titularizare sau definitivare.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.