Dublă sărbătoare pentru Autonet Import – inaugurarea noului centru logistic. Super-expoziție cu un număr record de participanți (Galerie foto)

SATU MARE, 8 mai 2023. Autonet Mobility Show a dovedit, o dată în plus, că reprezintă standardul evenimentelor dedicate profesioniștilor din domeniul auto. Ediția 2023, desfășurată în weekend-ul care a trecut, a depășit toate așteptările, vizitatorii arătându-se extrem de interesați atât de atracțiile show-ului în sine, cât și de cele ale noului centru logistic high-tech al companiei, acesta fiind și gazda evenimentului.

În cadrul tururilor organizate în depozitul de peste 20.000 de metri pătrați, vizitatorii au văzut la lucru cei 65 de roboți ai sistemului AutoStore, modulele verticale automate de depozitare Logimat, dar și roboți industriali mobili, printre altele. Centrul logistic de lângă Turda, inaugurat cu ocazia evenimentului din 6 mai, este unul dintre cele mai moderne nu doar din țara noastră, dar și din întreaga regiune a Europei Centrale și de Est.

Autonet Mobility Show a reprezentat, pentru specialiștii auto, o oportunitate excelentă de a intra în contact direct cu producătorii de sisteme și componente auto, și să afle mai multe despre serviciile Autonet. Fiecare dintre cele 105 standuri a pregătit informații, demonstrații practice sau concursuri, astfel că partea profesională a evenimentului a fost completă și de mare interes pentru participanți.

Fiind un show în care fiecare vizitator găsește elemente de distracție și relaxare pe gustul său, cei prezenți au avut ocazia să se bucure de Street Food Festival, concerte ca cel al băieților de la Zdob și Zdub și alte elemente destinate fiecărui membru al familiei, atât pentru copii, cât și pentru părinți.

Succesul Autonet Mobility Show 2023 este evidențiat și prin cifre, peste 6.200 de vizitatori, reprezentând toate județele țării, 300 de reprezentanți ai furnizorilor, veniți din 10 țări, precum și 500 de membrii ai echipei Autonet fiind prezenți.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.