Depistat la volan, deși avea permisul de conducere suspendat

Sâmbătă, 6 mai, în jurul orei 11.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, s-a prezentat, pe sensul de ieșire din ţară, un bărbat în vârstă de 55 de ani, din județul Neamț. Acesta conducea un ansamblu rutier format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, ambele înmatriculate în România.

Colegii care au efectuat controlul documentelor i-au solicitat bărbatului și permisul de conducere. Acesta a declarat că nu îl are asupra sa. Dar polițiștii de frontieră au făcut verificări și au constatat că bărbatului i-a fost suspendat dreptul de a conduce încă din decembrie 2022 pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul circulației.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce, urmând ca la final să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.