Jandarmii sătmăreni, la datorie și în acest sfârșit de săptămână

În acest weekend, jandarmii sătmăreni, cu sprijinul colegilor din cadrul Grupării de Jandarmi Ștefan Cicio – Pop Cluj Napoca, dar și în cooperare cu polițiști din cadrul IPJ Satu Mare, vor fi prezenți la datorie pentru a asigura un climat de ordine și siguranță publică și pentru a preveni eventuale evenimente nedorite, în contextul desfășurării unor evenimente culturale și sportive în municipiul Satu Mare.

-Sâmbătă, 06 mai, cu ocazia meciului de fotbal din cadrul Ligii a III-a dintre echipele CSM Satu Mare – CS Gloria 2018 Bistrița, ce va avea loc pe Stadionul Daniel Prodan din Municipiul Satu Mare;

-Duminică 07 mai, cu ocazia meciului de fotbal din cadrul Ligii Elite Satu Mare dintre echipele C.S. Oașul 1969 Negrești-Oaș și  F.C Olimpia Satu Mare, ce va avea loc la Negrești Oaș;

-Duminică 07 mai, pe dealul de la Huta Certeze, unde va avea loc cea de-a LXV – a ediție a festivalului folcloric ”Sâmbra Oilor”.

Pentru ca toate activitățile să se desfășoare în siguranță, este necesară impunerea unor restricţii de circulaţie atât în zona desfășurării Sâmbrei Oilor, cât și pe traseul spre Huta Certeze.

Reamintim cetățenilor faptul că, duminică 07 mai a.c., în intervalul orar 07.00 – 17.00 vor fi impuse restricții de circulație pentru vehiculele de mare tonaj, respectiv cele de peste 3,5 tone, pe Drumul Național 19, pe porțiunea  cuprinsă între orașul Livada și Sighetu Marmației, pe ambele sensuri de circulație, participanții la trafic putând utiliza rute alternative.

Pentru prevenirea unor situații nedorite, Jandarmeria Satu Mare face participanților la manifestări următoarele recomandări:

  • Să respecte regulile stabilite de organizatori;
  • Să fie atenţi la bunurile şi obiectele personale ( genţi, poşete, bagaje etc.);

În caz de nevoie să solicite sprijinul forțelor de ordine, direct sau prin apel la 112.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.