CSM Olimpia joacă acasă împotriva bistițenilor

Echipa de fotbal din cadrul Clubului Sportiv Municipal Olimpia Satu Mare va juca sâmbătă pe teren propriu împotriva Gloriei Bistrița-Năsăud, în cadrul etapei a 7-a al paly-off-ului ligii a 3-a.

Elevii antrenorului Tiberiu Csik vin după o victorie de la Sânmartin, datorită căreia CSM Olimpia și-a asigurat locul trei în seria a 10-a. Iar cu un nou succes echipa noastră s-ar apropia la patru puncte de ocupanta locului doi. Gloria vine după un eșec de la Oradea, unde miercuri a pierdut în fața liderului FC Bhor cu 2–1.

Sătmărenii și bitrițenii s-au întâlnit de două ori în play-off-ul campionatului. Meciul de la Satu Mare din prima etapă s-a terminat cu un scor alb, însă în returul de la Bistrița Gloria a câștigat, după ce a revenit de la 2–1, și a marcat golul victoriei din ultima fază a meciului (3–2).

De altfel bistrițenii în acest sezon nu au câtigat în Satu Mare. În sezonul regular CSM Olimpia a câștigat cu 1–0, iar în play-off partida s-a terminat cu scorul de 0–0.

Meciul CSM Olimpia Satu Mare – Gloria Bistrița-Năsăud se joacă sâmbătă de la ora 18, pe terenul Stadionului Olimpia-Daniel Prodan.

Intrarea este liberă!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.